Nu vreau sa-ti fiu psiholog!

Am citit candva ca nu e bine sa povestesti despre neimplinirile tale pentru ca le poti prelungi durata. Nepovestind despre ele, te poti indeparta de ele, le poti ignora. Acesta e primul pas in depasirea lor.
Iar atunci cand totusi vorbesti despre problemele şi emoţiile tale, nu trebuie sa cauti milă sau compătimiri.

- Hei, ce mai faci?
- Hmmm, nu prea stralucit. Criza asta ..... Mama e cam rau cu ... La servici au dat afara ... si am mult de lucru, dar evident pe aceeasi bani... Acasa ala micu' e cam obraznic ... sotu' bea cam mult ....

Suna cunoscut, nu? Aproape toate conversatiile noastre au un continut asemanator. La telefon, la cafea, in metro, la intalnirea de 15 ani de a terminarea liceului, pe e-mail, facebook ... Toata lumea se vaita, are depresii, neimpliniri! Ei bine, si eu am! Si de aceea nu mai vreau sa aflu despre ale altora. Imi ajung ale mele!

Cand ma intalnesc cu tine mi-as dori sa ma bucur, sa zambesc, sa-ti propun sa mergem la piesa de teatru de la National, sa ne plimbam prin parc in lumina soarelui, sa mergem cu copiii la un film 3D.

Cand ma intalnesc cu tine nu vreau sa-ti fiu psiholog!
E lumea plina de ei! Gaseste-ti unul, fa-ti o programare, intra pe usa, aseaza-te pe canapea si povesteste-i cate in luna si in stele! La sfarsit da-i banii si pleaca de acolo curatat si usurat!

Cand te intalnesti cu mine, povesteste-mi despre implinirile tale, despre visele tale, despre bucuriile tale, despre ala micu' care e cuminte, manca-l-ar mama pe el de frumos si destept ...

Cand te intalnesti cu mine, bucura-te de viata! Atata tot!