Cantece ... culori

Foto: flickr.com


Recitesc de ceva vreme vorbe ale lui Nichita Stanescu ... imi sunt mai aproape de suflet, de minte ca niciodata ...

Ce bine că esti

E o întâmplare a fiintei mele
si atunci fericirea dinlauntrul meu
e mai puternica decât mine, decât oasele mele,
pe care mi le scrisnesti intr-o imbratisare
mereu dureroasa, minunata mereu.
Să stam de vorba, să vorbim, să spunem cuvinte
lungi, sticloase, ca niste dalti ce despart
fluviul rece în delta fierbinte,

ziua de noapte, bazaltul de bazalt.

Du-mă, fericire, în sus, si izbeste-mi

timpla de stele, până când
lumea mea prelunga si în nesfirsire
se face coloana sau altceva
mult mai inalt si mult mai curând.

Ce bine ca esti, ce mirare ca sunt!
Doua cântece diferite, lovindu-se amestecindu-se,
doua culori ce nu s-au văzut niciodata,
una foarte de jos, intoarsa spre pământ,
una foarte de sus, aproape rupta
în infrigurata, neasemuita lupta
a minunii ca esti, a-ntimplarii ca sunt.

...in cercul meu magic suntem mai multe cantece, mai multe culori .... ne-am intalnit si vrem sa "devenim" ... vrem mai bun, mai simplu, mai mult!