Dimineata, in parc.
E soare. E cald, e mult prea cald. Aerul e irespirabil, narile se dilata, respiratia e greoaie.
O banca la umbra…ce usurare…..vantul sufla vioi printre frunze, peste fire de iarba…pe sub rochii si fuste vaporoase….copii, multi copii de toate varstele.
“Daca te-am suparat cu ceva, iarta-ma!”
Cuvintele se aud in nou: “Daca te-am suparat cu ceva, iarta-ma!”
In fata mea, o copila de 7-8 ani , cocotata pe o bicicleta…o fata durdulie, rozalie si cu pampoane albe…nimic special, nimic iesit din comun ….o fata ca oricare alta...dar, cuvintele…. Oh, cuvintele…dumnezeiesti!
Ii vorbea unui baiat mai mic decat ea, inainte ca ea sa plece din parc. Nu vazusem nici o greseala, nici o rautate de-a ei, voita sau nevoita! Nu ii amintise nici un adult sa-si ceara iertare pentru ceva ce ar fi gresit!
“Daca te-am suparat cu ceva, iarta-ma!”
M-am scufundat brusc in adancul fiintei mele…
Invelisul nu e important, continutul insa da. El este cel ce conteaza, cel ce da gustul.
Acolo, INLAUNTRU, e frumusetea, esenta. MIJLOCUL ne defineste, el uimeste, el raspandeste frumusete.
Este samanta de Dumnezeu pe care am primit-o de sus si de care TREBUIE sa avem mare grija!
Multumesc, draga copila pentru ca astazi mi-ai iesit in cale si mi-ai transmis soaptele lui Dumnezeu!
Stiu ca Dumnezeu a glasuit prin tine! Multumesc, pentru ca ai avut rabdarea sa spui cuvintele de mai multe ori si iarta-ma ca nu le-am auzit de prima data!
Multumesc, pentru ca mi-ai amintit ca trebuie sa ceri iertare celor din jur…se poate sa le gresesti fara voie!
Dumnezeu sa te binecuvanteze!
MULTUMESC si IARTA-ma!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu