Specificul artei

Leonardo da Vinci - Doamna cu hermina

Incepand din sec. al XV-lea si pana in sec. al XIX-lea, au triumfat MIMESIS-ul (imitarea vizibilului) si ordinea clasica cu rangul de reguli academice,
care ne impregneaza intr-atat de puternic cultura, incat tind, pe parcursul ideologiei "frumosului" ideal, pe care-l incarnau lucrarile lui Leonardo da Vinci sau ale lui Rubens, sa delimiteze operele care fac dovada unei activitati artistice de cele care par sa se excluda. 

Se uita insa prea usor faptul ca ceste categorii sunt fluctuante. O icoana bizantina, o masca africana, un desen din Paleolitic sau o ceramica greceasca sunt considerate opere de arta din cu totul alte motive decat un tablou de Poussin (sau ce s-ar putea spune despre o "cutie' de Manzoni!). Ceea ce le deosebeste sunt destinatia, felul producerii si semnificatia. 

Practicile colectiei si ale muzeului, de altfel cu cele mai bune intentii, si acelea ale conservarii continua sa smulga artefactele din locurile lor de origine. Indepartandu-le de surse, le schimba destinatia, le fetisizeaza, le transforma in obiecte de delectare si le perturba functiunile originare. 

In continuare, aceasta neintelegere anacronica apasa inca puternic asupra artei recente, apreciata ca nonconforma cu rigoarea "umanista", tinta a unor atacuri cu atat mai paradoxale cu cat ne afecteaza "direct". 

Intre practici atat de eterogene exista totusi o solidaritate fundamentala: toate isi transmit continutul prin formele pe care le expun la vedere si, incidental, la citire. Cat despre realizarea lucrarilor, aceasta rezulta dintr-o munca a formei si asupra formei.

din Larousse - Istoria vizuala a artei - coordonator Claude Frontisi