mo on the blog

Despre carti

2012-01-12T13:15:00.003+02:00

O minunatie ....

You were born with potential

2011-12-31T00:16:00.000+02:00

You were born with potential.
You were born with goodness and trust.
You were born with ideals and dreams.
You were born with greatness.
You were born with wings.
You are not meant for crawling, so don’t.
You have wings. Learn to use them and fly!!

Rumi (1207-1273)
Persian poet and Sufi mystic

Despre rusinea de a fi roman

2011-12-25T04:42:00.001+02:00

Despre ruşinea de a fi român

Pledoarie pentru schimbarea la suflet a României

Dan C. Mihãilescu

(Conferintã tinutã la Teatrul National din Bucuresti, la 17 ianuarie 2010, orele 11:00)

„Nu cred că se află ţară europeană în care să existe atâţia intelectuali cărora să le fie ruşine de neamul lor, să-i caute cu atâta frenezie defectele, să-şi bată joc de trecutul lui şi să mărturisească în gura mare că ar prefera să aparţină, prin naştere, altei ţări.”

Mircea Eliade, Vremea, 18 septembrie 1933

Cam din vremea primei mineriade, pe când ne mureau ultimele amăgiri privind trecerea naturală a României de la dictatură la libertate, datează şi noul val al ruşinii românilor de-a fi români.

Cine nu a spus, măcar o dată, de atunci încoace „ca la noi la nimenea” şi „n-a fost să fie”?

Cine nu a evocat dezbinarea naţională, masochismul nostru hohotitor, blestemul fatalismului, ranchiuna (şi invidia) mioritică?

Cine nu a râs amar de fantasma răzbunătoare care închipuie în varii forme „moartea caprei vecinului” şi nu a deplâns maniera seculară prin care ne alungăm valorile, le aplaudăm când farmecă Occidentul, dar le luxăm năpraznic la ora întoarcerii acasă ? „Cui nu-i place aici – să plece şi să ne lase-n sărăcia noastră !” – aşa sună glasul mentalităţii nenorocite.

Cine nu a evocat „anteriul lui Arvinte” – metafora eternei noastre neterminări, netrebnicii, ne-tocmiri şi neorânduieli – faptul că „ne furăm singuri căciula”, „ne dăm cu stângul în dreptul”, „ne-mbătăm cu apă rece”, „dăm cu sâk din Isarlâk”, „am ajuns ţiganii Europei”, „popor de slugi”, „de râsul lumii”, „neamul lui Păcală şi Tândală”, de „ne râd şi curcile”, „ţara lu’Peşte”, „ţara lui Papură Vodă”.... ş.a.m.d.?

Cine nu a invocat, cu furie sau sastiseală, metodic sau gazetăreşte, resemnarea mioritică şi blestemul Meşterului Manole, scepticismul care ne face incapabili de construcţie strategică şi gândire pozitivă, dezabuzaţi, apostaţi, flegmatici, apocaliptici, steril răzbunători faţă de Răsăritul hrăpăreţ şi Apusul cinic-mercantil?

De câte ori nu ne-am visat o infuzie de optimism, nu ne-am blestemat lenea levantină şi duplicitatea balcanică visând la semeţia catedralelor şi precizia armatelor Nordului, sau nu am comparat permisivitatea şi laxismul ortodoxiei jinduind la eficienţa adaptabilităţii protestante şi la severitatea disciplinei catolice?

Cine nu a bovarizat măcar o dată întrebându-se „de ce nu suntem şi noi ca nemţii?” – tehnici, exacţi, punctuali, geometrici, eficienţi la modul maniacal –, sau ca englezii – pragmatici, organizaţi, dibaci în diplomaţie şi subtil cuceritori –, ori nepăsători în magnanimitate ca americanii, digerând calm şi eficient munţi de alogenie antinomică?

Cine nu a deplâns aluviunile slave din ADN-ul moldo-valah, condimentul maghiar din sângele transilvan, veacurile slugărniceşti la turci, cupiditatea fanariotă, xenofilia şi xenofobia care ne-au alterat deopotrivă fiinţa –, tot atâtea pretexte de autoumilire sau, invers, de orgoliu păgubos, menit să ne explice prin ricoşeu, pervers şi contraproductiv, psihozele, puseurile megalomane şi impulsurile suicidare la nivelul reflecţiei de sine?

Cine nu i-a evocat în aceşti ani de cumpănă pe Caragiale şi Cioran, pe Eminescu şi Noica, pe Eliade, Vulcănescu şi Ţuţea, oscilând între „miracolul” românesc şi „ura de sine”, între „neantul valah” şi „fenomenul românesc”, între vanitate şi umilinţă, cu iconodulia faţă de „vitejii traci” şi loialitatea mareşalului Antonescu, la un capăt, şi cu spectrul relativismului atoatedestrămător din istoriile lui Lucian Boia, la celălalt?

Cine a rezistat să nu înnebunească în faţa miilor de pagini lăsate de trei veacuri încoace de călătorii străini în Ţările Române, care se întreabă invariabil de ce ne plângem că nu avem nimic, de vreme ce avem totul – munte, mare, râuri, deltă, bărăgane cerealiere, aur, argint, flăcăi deştepţi, bărbaţi viteji, femei frumoase, păduri, marmură, albinărit şi tot ce mai vrem fiecare –, de ce la noi fiecare construieşte unde, cum şi cât vrea, fură cât, cum şi când vrea şi face lege din fărădelege?

Cine, în sfârşit, nu a urcat cu furioasă neputinţă şi cu tristeţe umilitoare, ca pe o Golgotha, muntele paginilor necruţătoare scrise de români împotriva viciilor naţionale, de la Dimitrie Cantemir la Horia-Roman Patapievici, trecând prin Eminescu şi Caragiale, prin Drăghicescu şi Rădulescu-Motru, prin Cioran şi Ralea, tot atâtea dovezi de patriotism exasperat, convins pe bună dreptate că biciuirea poate fi mai productivă decât alintul, iar mustrarea părintească mai fertilă ca triumfalismul filial.

Şi totuşi : oare nu a venit vremea să aflăm o cale de mijloc între agonie şi extaz, între megalomanie şi autoanulare, între triumfalismul ceauşist şi disoluţia relativismului postmodern ?

Oare nu am obosit îndeajuns de atâta dispreţ de sine, ca să lăsăm odată la o parte lamentaţia şi imprecaţia, blegeala, cârcoteala, abulia şi resemnarea, în numele lucidităţii coagulante, al purei şi simplei mândrii naţionale, slujind cultul eficienţei, al lucrului bine făcut, acea trainică (etno)psihologie pentru care a face este infinit mai vital decât a fantaza?

Interstiţiu. Oftând cu Eminescu

Intenţia mea este să punem faţă în faţă câteva verdicte încercănate ale românilor despre ei înşişi, să le comparăm cu alte sentenţe echivalent-ghilotinante de la ruşi, nemţi, spanioli, evrei, să acceptăm că nu avem ură de sine la români, ci doar o ruşine paradoxală. Un dispreţ care ar trebui să fie nimicitor, de nu ar fi, dimpotrivă, regenerator. O exasperare de noi înşine, o sumă flagelantă de complexe de inferioritate deghizate – culmea – în delir de grandoare. Care rămân isterizante, dar nu devin cauterizante, ci irepresibil cauţionante pentru netrebnicia care-l oripila pe bietul Noica.

Date fiind greutatea, precizia tăieturii şi importanţa cuvintelor eminesciene, le citez în chip de preambul: „De mult aud lăudându-se inteligenţa extraordinară a românului, deşi poate nimic nu-i mai neadevărat decât această laudă. Căci pe ce se bazează o asemenea supoziţie ? Un popor căruia îi este silă de orice muncă ştiinţifică, a cărui prisos de inteligenţă se consumă în lucrarea desigur cea mai uşoară a minţii omeneşti, în suduituri sau în ridicarea la cer a guvernanţilor săi, nu poate fi numit un popor inteligent (...) Poporul românesc din Principate e fără nici un fel de putere de reacţiune. Toţi nebunii cu care a umplut Dumnezeu lumea fac legi şi instituţii pe spatele lui, pe care el le primeşte cu aceeaşi nepăsare cu care ar primi şi o măsură binefăcătoare. „On s’appuit, Sire, sur ce que résiste” a zis Talleyrand într-o zi lui Napoleon. Şi numai un popor ce rezistă la introducerea aşa-numitelor îmbunătăţiri e un popor vrednic, pe care te poţi rezema. Românul nu rezistă, dar nici nu te bagă-n seamă. Orice canalie, care a deprins trei buchi franţuzeşte la Paris, aspiră de a se face aici în ţară cel puţin ministru (...)

Ce să vă spun! - continuă Eminescu. Iubesc acest popor bun, blând, omenos, pe spatele căruia diplomaţii croiesc harte şi rezbele, zugrăvesc împărăţii despre care lui nici prin gând nu-i trece, iubesc acest popor care nu serveşte decât de catalicetuturor acelora care se-nalţă la putere – popor nenorocit care geme sub măreţia tuturor palatelor de ghiaţă ce i le aşezăm pe umeri.

Pe fruntea-i străinii scriu conspiraţiuni şi alianţe ruso-prusiene – pe seama lui să croiască revoluţiuni grandioase ale Orientului, a căror fală le duc vro trei indivizi – a căror martiriu şi dezonori le duce poporul sărmanul (...)

Cea mai comică noţiune românească e moftul – antiteză neîmpăcată şi în sine atât de ridicolă dintre aparenţa esterioară şi fondul intern (...)

Citez în continuare din Eminescu: Ce folos că ţara e bogată, lanul nostru e plin de grâu de aur şi, de-i stoarce piatra noastră, din ea va ţâşni vin... Căci frunţile stâncelor noastre îl (sic) rod câinii ! – şi pe grumajii nostri apasă jugul de lemn ce lucrează (...) Luptele de partidă în România ca orice luptă pentru esistenţa şi pentru pâinea de toate zilele. Şi acea pâine de toate zilele e condeiul biuroului de cancelarie şi biciul subprefectului, după cari umblă masele atât a unor partide cât şi a celorlalte. Burghezia câtă e se dă după păr – azi cu roşii, mâine cu albii, ea care singură ar putea să fie independentă, poporul plugar se dă după bici, care nu-l lasă să fie independent (...) Popor de contraste.” [1]

În sfârşit, câteva cuvinte dintr-o scrisoare către Veronica Micle, care ard şi acum obrazul naţiei, chiar dacă miza (cauza) lor va fi fost una de tot domestică la origine, adică o întristare pur sentimentală :”Nu i-ar putrezi oasele cui au dat fiinţă acestor ţări în care cuvântul nu-i cuvânt, amorul nu-i amor şi frumuseţa e inscripţia unui...otel”. [2]

„Da şi Nu”. Tranziţia şi psihologia exodului

După 1990 s-a adunat o zdravănă bibliotecă de românologie, ceea ce nu denotă neapărat o „obsesie identitară” derivată dintr-un „deficit de legitimitate”, cum spun neprietenii, ci pur şi simplu o însumare de eforturi întru înţelegerea „paradoxului românesc”, potrivit formulei lui Sorin Alexandrescu.
Paralel cu valul literaturii memorialistice torenţial recuperate, unde istoria şi destinul nostru geopolitic s-au depliat laolaltă cu istoria diplomaţiei, a mentalităţilor etc. (de la jurnalul lui Carol I, memoriile reginei Maria şi însemnările lui Carol II, la Martha Bibescu, Maria Cantacuzino-Enescu, Marghiloman, Argetoianu, Iorga, Maiorescu, I. G. Duca, Take Ionescu, până la Alice Voinescu, Petre Pandrea, I. D. Sîrbu, Ion Ioanid, trecând prin N. Steinhardt, Cioran, Noica, Eliade, Mihail Sebastian, Jeni, Haig şi Arşavir Acterian, Alexandru Paleologu etc.) au apărut analizele de caz , sintezele socio-istorico-psiho-politice sau economice ale unor cunoscători din varii generaţii, precum Alexandru Duţu, Neagu Djuvara, Z. Ornea, Lucian Boia, Alexandru George, Sorin Antohi, Adrian Marino, Sorin Alexandrescu, Paul Cornea, Dan Horia Mazilu, Daniel Barbu, Teodor Baconsky, Ion Bulei, Alina Mungiu-Pippidi, Stelian Tănase, Andrei Oişteanu, Luca Piţu, Marta Petreu, Vintilă Mihăilescu, Ioan Stanomir, eseistica lui Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu, Mihai Şora, Alexandru Paleologu şi Horia-Roman Patapievici, cărţile lui Mircea Platon, Ruxandra Cesereanu, Mihail Neamţu, Ovidiu Hurduzeu, Radu Pavel Gheo, volumele de istorii orale din constelaţia Irina Nicolau - Smaranda Vultur - Zoltan Rostas - Victoria Dragu-Dimitriu - Ruxandra Cesereanu - Daniel Vighi, seria istoriilor şi albumelor dedicate Bucureştilor, României monarhice şi interbelice (de la Ionnescu-Gion, Ulysse de Marsillac, Frédéric Damé, N. Iorga, C. Bacalbaşa, Gh. Crutzescu, George Potra, Henry Stahl, Victor Bilciurescu, Emanoil Hagi-Mosco, Dimitrie Papazoglu, Paul Morand, G. Costescu, la Ioana Pârvulescu, Adrian Majuru, Narcis Dorin Ion, Nicolae Şt. Noica, Emanuel Bădescu, Florian Capsali ş.a.), s-au reeditat impunătoarea serie realizată de Iuliu A. Zanne, Proverbele românilor şi cinci volume din extrem de utila suită Călători străini despre Ţările Române, la Editura Academiei... – fiecare titlu contribuind la o mai nuanţată înţelegere a „fenomenului românesc”.
Pe de altă parte, odată cu împingerea în prim planul dramaturgiei post ’89 a României-în-tranziţie ca subiect arzător (Mircea Daneliuc, Ion Mircea, Saviana Stănescu, Ştefan Peca, Liviu Ioan Stoiciu, Gianina Cărbunariu, Petre Barbu, Valentin Nicolau, Radu Macrinici, Alina Nelega, Mihaela Michailov ş.a.) ultimii ani au produs exploziv revelaţia noului val cinematografic – Nae Caranfil, Cristian Mungiu, Cristi Puiu, Corneliu Porumboiu, Cătălin Mitulescu, Cristian Nemescu, Radu Muntean ş.a. – toate acestea însemnând un spor substanţial de autocunoaştere prin delimitare sau acceptare, furie sau resemnare, comprehensiune sau exasperare, sarcasm, cinism, lehamite sau, dimpotrivă, determinare întru schimbare.
Nu mai suntem sub domnia lui Faraon. Şi nici în pustie (deşi încă nu au trecut cei patruzeci de ani, ci abia cele două decenii brucaniene....)??
Ce facem (cu noi) acum ?
„Ura de sine” ? Sau, mai degrabă, ruşinea, disperarea de-a fi român !

De unde furia cvasigenerală faţă de cele câteva ieremiade româneşti care, din iubire delirantă (ca la Cioran) sau disperată (ca la Patapievici) ajung să facă din fantasmă proiect şi din condamnare triumf?

Poate că în primă instanţă Schimbarea la faţă a României degajă impresia unei uri de sine. În fapt, la o lectură integrală şi bine cumpănită, nici măcar sibianul nostru „Iov sulfuros”, „scepticul de serviciu” al unei lumi agonizante, pentru care filosofia nu-i decât „le passe-temps d’une vipère élégiaque” şi „fiecare carte – o sinucidere amânată” - nici măcar el nu urăşte, ci e oripilat de moliciunile orientale ale României, vituperând mesianic sau apocaliptic tot ceea ce des-figurează în efigie virtualitatea cuceritoare, teutonă, a românismului.

Şi cum oare să vezi „ură de sine” în extrasele din Politicile lui H.-R. Patapievici (strict circumstanţiate istoric şi, din păcate, profund neînţelese de reaua voinţă cvasigenerală) – şi nu o imensă, aproape disperată participare la vitregiile destinului naţional ? V-aţi înjurat ţara – reia ludic-maliţios Eugen Istodor muntele filipicelor într-un interviu din 2007 cu autorul Omului recent[3]. „Ei, am înjurat-o...Când e vorba de noi, noi românii iubim şi detestăm în acelaşi timp. Detestăm din iubire, pentru că suntem exigenţi şi lucizi, şi iubim ceea ce detestăm, pentru că suntem fatalişti, pentru că nu vrem să ne schimbăm şi pentru că nici nu ne-am da pe alţii, deşi pe unii îi admirăm şi am da orice să le semănăm, dar rămânând noi.” – spune Patapievici.

Aparenta „ură” faţă de nimicnicia românească este în fond o enormă iubire înşelată, o uriaşă aşteptare individuală desfrunzită de lehamitea colectivă. Un naţionalism pe dos, care pleacă de la destrămare NU în numele spulberării, ci dimpotrivă, al regenerării şi care, deşi vituperează pe marginea abuliei, laşităţilor şi umilinţei naţionale, deplânge nu atât netrebnicia, cât nenorocul esenţial al unei seminţii aflate parcă într-un exod perpetuu. În „netocmire”, cum ar fi spus I. L. Caragiale...

Interstiţiu. Oftând cu Caragiale

„De ce să ne facem spaimă şi inimă rea degeaba ? La noi nu e nici mai multă, nici mai puţină stricăciune decât în alte părţi ale lumii, şi nici nu s-ar putea altfel. Calităţile şi defectele omeneşti sunt pretutindeni aceleaşi, oamenii sunt peste tot oameni. Limbă, costume, obiceiuri, apucături intelectuale şi morale, religiuni, precum şi toate celelalte rezultate ale locului unde au trăit, ale împrejurărilor prin care au trecut, îi pot arăta ca şi cum s-ar deosebi mult cei dintr-un loc cu cei dintr-altul. Ei, însă, în fondul lor, pretutindeni şi totdeauna sunt aceiaşi (...) Nici un neam de oameni nu-i mai bun sau mai rău, nici unul mai inteligent ori mai prost. Unul e mai aşa, altul mai aminterea, dar, la urma urmelor, toţi sunt la fel. Zi-le oameni şi dă-le pace !

Aşadar, să nu ne mai facem inimă rea şi spaimă gândindu-ne că lumea românească ar fi mai stricată decât altele. Nu, hotărât, neamul acesta nu e un neam stricat. E numai nefăcut încă. Nu e pân-acuma dospit cumsecade. E încă nelimpezit de mizeriile seculare sub care a mocnit cu junghetura frântă. Încă nu crede în dreptate. Încă nu poate scoate din sânu-i pe cine să-i poată comanda. Încă nu ştie de cine să asculte, fiindcă nu are deocamdată încredere în nimeni... Fript cu lapte, suflă şi-n brânză. N-a ajuns să cumpănească bine ceea ce ar fi în stare să poată cu ceea ce i se pune împotrivă, şi astfel încă nu înţelege că în mâna lui ar sta să-şi îndrepteze soarta şi să dispună apoi pe de-a-ntregul de ea. În fine, nu are încă destulă îndrăzneală să-şi răfuiască socotelile cu «binevoitorii săi epitropi». Dar cu vremea trebuie să vină şi înţelegerea fără de care nu poate fi o naţiune sigură de avutul ei, nici de onoarea, nici de viitorul ei.”[4]

Pagină esenţială şi definitivă, în opinia mea, aceasta semnata I. L. Caragiale.

Şi Luca Piţu acceptă

Că în Schimbarea... lui Cioran nu este Selbsthass ci, dimpotrivă, un naţionalism delirant la puterea a doua, este de acord, în cele din urmă, însuşi Luca Piţu cel care, încă din 1991, a lansat titlul (fecund) provocator Sentimentul românesc al urii de sine.

„Ura de ţara natală face parte din definiţia patriotismului – sau numai din sentimentul acestuia ? Dacă îmi amintesc bine, în Schimbarea la faţă a României şi Cioran striga că iubeşte trecutul mioritic...«cu o ură grea»”- observă Născocor din Cârlibaba în dialogul său cu Cernobîl Hiroşimescu. La care acesta din urmă răspunde : „Transtextualizându-l, aş afirma că iubeşte Valahia cu o ură dură, nesecată. Are, deci, legături cu ea. O iubiurăşte pentru că l-a decepţionat, pentru că i-a înşelat aşteptările, pentru că l-a fentat în varii rânduri (...) Nu e un adevărat apatrid, cum pretinde, nu a învins încă România din el, îi mai degrabă un antipatrid, ţeara nu încetează a-l obseda, iar el, în felul său, îi e fidel şi după divorţ”.

În sfârşit, Născocor pune verdictul :”Naţionalismul acesta nu numai că este à rebours, dar îl dublează o înfricoşătoare megalomanie.”[5]

Propunând echivalentul mioritic „der rumänische Selbsthass” pentru faimoasa formulă a lui Theodor Lessing „der Jüdische Selbsthass”, Luca Piţu face o (lesne de înţeles) concesie strălucirilor ambalajului retoric.

Citez aproape la întâmplare din Schimbarea la faţă a României : „Nu există fiinţă mai înclinată ratării ca românul. Pe lângă multe alte cauze, absenţa unei conştiinţe naţionale puternice a fost hotărâtoare. Psihologic, n-am avut tendinţa spre o solidaritate efectivă, iar istoric, nefiind naţiune, ne-a lipsit cadrul acestei solidarităţi. Nihilismul aproximativ al românului îşi găseşte în ratare implicaţia firească”.

Toată demonstraţia merge exact în sensul invers verdictului, urmărind în fapt anularea carenţei, trezirea, provocarea şi vindecarea fiinţei naţionale, inclusiv prin umilirea ei sistematică. Nu altceva decât biciuirea stimulatorie este scopul întregii acestei cărţi de insuportabil sadomasochism... mesianic.

„Ce înseamnă astăzi România, Bulgaria, Iugoslavia, Grecia ?”, se întreabă Cioran spre finalul cărţii din 1936 : „Oricât aş fi de pesimist cu privire la trecutul şi la prezentul României şi oricât – din dorinţă de obiectivitate – aş încerca s-o depreciez, îmi este imposibil să nu recunosc că ea este singura ţară balcanică al cărei viitor va revela un fenomen original de mare amploare. Ceea ce are România în plus faţă de celelalte ţări care o înconjoară este o conştiinţă nemulţumită, care-şi justifică valabilitatea nu prin adâncime, ci prin permanenţă”.

Nu „ura de sine”, ci „conştiinţa nemulţumită” – iată cheia teribilei imprecaţii cioraniene.

Astfel încât, dacă ne ţinem firea la lectură, în final vom fi de acord că toate textele rele ale românilor despre ei înşişi au ca impuls originar exemplaritatea punitivă. Educativul, terapia morală prin critica socială, nicidecum statuarea unor infirmităţi etnice date ca blestem o dată pentru totdeauna.

„Cam cu un secol înainte, Piotr Ceadaaev (1794-1856) a scris despre Rusia şi ruşi cam tot ceea ce avea să scrie Cioran despre România şi români, dacă nu cumva cu un plus de radicalism disperat”– observa Sorin Antohi în subcapitolul 3, „Expresii ale stigmatului colectiv în alte culturi” din substanţialul său studiu despre „Cioran şi stigmatul românesc. Mecanisme identitare şi definiţii reale ale etnicităţii”, cuprins într-o carte esenţială pentru prezentul context.[6]

Ceadaaev, continuă Antohi, „a fost un admirator al lui Schelling, pe care l-a şi întâlnit, căruia i-a scris, dar citise şi alţi autori germani, între care Kant şi Hegel. Dar probabil că cea mai importantă înrâurire asupra viziunii lui Ceadaaev au avut-o filosofii francezi conservatori : Bonald, Ballanche, de Maîstre (pe care se pare că l-a şi întâlnit), Chateaubriand şi Lammenais. Este o generaţie spirituală de care Cioran nu este străin. Diferenţa principală dintre cei doi pesimişti este, în planul doctrinei, marea înclinaţie a lui Ceadaaev către catolicism (mai exact, către ideile romanticilor francezi şi germani care se raportau la catolicism), tentativa sa de a sintetiza tradiţionalismul preromantic, antiluminist, şi forma de catolicism amintită”.

Ei bine, mergem la text[7] şi citim :”Faptul că suntem de-abia pe punctul de a descoperi adevăruri dintre cele mai banale în alte părţi de lume şi chiar, în anumite privinţe, la popoare mai puţin înaintate decât noi, constituie una dintre cele mai deplorabile particularităţi ale bizarei noastre civilizaţii. Noi (ruşii, n.n.) nu suntem nici ai Occidentului, nici ai Orientului şi nu avem tradiţiile nici ale unuia, nici ale celuilalt (...) Noi trecem prin vremuri într-o manieră atât de neobişnuită, încât, pe măsură ce înaintăm, ne scapă definitiv chiar şi ceea ce s-a întâmplat în ajun. Noi creştem, dar nu ne maturizăm. Avansăm, dar în linie oblică, altfel spus, într-o direcţie ce nu duce la nici un ţel. Suntem ca nişte copii care n-au fost puşi să gândească ei înşişi. Deveniţi maturi, ei nu au nimic care să le fie propriu. Întreaga lor cunoaştere le rămâne la suprafaţa fiinţei, întregul lor suflet este în afara lor. Iată exact cazul nostru.”

În sfârşit :”Noi (ruşii, n.n.) nu am vărsat nici o idee în ansamblul ideilor omeneşti, nu am contribuit cu nimic la progresul spiritului uman, şi tot ce ne-a revenit nouă din acest progres – am desfigurat. Din prima clipă a existenţei noastre sociale, nimic de la noi n-a încolţit pe solul steril al patriei noastre, nici un mare adevăr nu şi-a luat zborul din rândurile noastre, nu ne-am dat osteneala să născocim ceva noi înşine, şi din toate câte le-au imaginat ceilalţi n-am împrumutat decât aparenţele înşelătoare şi luxul inutil.”

Mă întreb : oare ce predomină aici – „ura de sine” (!) sau, mai degrabă, exasperarea neputincioasă a Marginii faţă de Centru şi dorinţa arzătoare a epigonului mimetic de a putea crea original, de a-l vedea pe mujicul luminat în rând cu chibzuinţele occidentalului ? Nu ştim în detalii cum se vor fi desfăşurat polemicile dintre sincronizanţii occidentalişti şi slavofilia izolaţionistă în climatul anarhic al Rusiei lui Ceadaaev (o idee ne dau Demonii dostoievskieni, de citit în paralel cu Huliganii lui Eliade), dar este limpede că mesajul acestuia mergea – ca şi în cazul lui Soljeniţîn, după 1990 – tot în direcţia afirmării „apusene” a sufletului slav. Aceeaşi ascensiune, dar pe celălalt versant al muntelui.

De altfel, în 1836, cu exact un veac înainte de Schimbarea la faţă a României, în Apologia unui nebun, acelaşi Ceadaaev (adevărat, cuminţit între timp de reacţiile de violentă împotrivire pe care le înregistrase) precizează :”Există diferite feluri de a-ţi iubi ţara (...) Minunat lucru – dragostea de patrie, dar există ceva şi mai bun decât ea : dragostea de adevăr. Dragostea de patrie naşte eroii, dragostea de adevăr făureşte înţelepţii, aceşti binefăcători ai umanităţii. Dragostea de patrie este cea care divide popoarele, care alimentează ura naţională şi uneori îndoliază pământul. Dragostea de adevăr este cea care răspândeşte lumina, care duce la desfătările sufleteşti, care apropie oamenii de dumnezeire. Nu pe calea patriei, ci pe calea adevărului se urcă la ceruri. Este adevărat că noi, ruşii, avem în rândurile noastre prea puţini oameni îndrăgostiţi de adevăr : ne lipsesc exemplele. N-ai, prin urmare, de ce să porţi o prea mare pică unei naţiuni pentru faptul că s-a tulburat în asemenea măsură atunci când infirmităţile i-au fost apostrofate cu oarecare violenţă, dacă respectiva naţiune s-a preocupat dintotdeauna prea puţin de ceea ce este adevărat şi de ceea ce nu e.”

Şi ceva mai departe :”De trei sute de ani, Rusia năzuieşte să se contopească cu Occidentul, de trei sute de ani ea se recunoaşte inferioară Occidentului, îşi ia din Occident toate ideile, toate învăţămintele, toate plăcerile. De un secol încoace, ea face chiar mai mult decât atât.. Cel mai mare dintre regii noştri, gloria noastră, semizeul nostru, cel care a inaugurat pentru noi o eră nouă, s-a dezis acum o sută de ani de vechea Rusie, în faţa întregii lumi (...) Eu n-am învăţat să-mi iubesc ţara cu ochii închişi, cu fruntea plecată, cu gura închisă. Consider că nu poţi fi de folos ţării tale decât dacă o priveşti cu luciditate. Consider că vremea iubirilor oarbe a trecut, că fanatismele, de orice fel ar fi, nu mai au nici o justificare. Îmi iubesc ţara aşa cum m-a învăţat Petru cel Mare s-o iubesc. Recunosc, nu împărtăşesc deloc acel patriotism bigot, acel patriotism leneş care se aranjează să vadă totul în roz, care se amăgeşte cu propriile sale iluzii şi care, din păcate, a contaminat în zilele noastre multe spirite valoroase. Cred că dacă noi am venit după alţii este pentru a face mai bine decât acei alţii, pentru a nu mai repeta greşelile lor, pentru a nu mai cădea în admiraţia oarbă manifestată de ei.”

Cuvinte la fel de valabile pentru Cioran în 1936, ca şi pentru noi, şaptezeci de ani după aceea (vezi publicistica lui Andrei Pleşu !).

Şi încă, din acelaşi text al lui Ceadaaev din 1836 : „Noi nu avem încă decât instincte patriotice. Suntem încă mult prea departe de patriotismul filtrat prin gândire al vechilor naţiuni maturizate prin activităţile intelectului, luminate de meditaţiile ştiinţei. Ne aflăm încă în stadiul în care ne iubim ţara în maniera popoarelor adolescente, care încă se află în căutarea ideii care le aparţine, a rolului pe care sunt chemate să-l joace pe scena lumii.”

„Ce le lipseşte germanilor”

Asta se întreabă Nietzsche în Amurgul idolilor.[8][8]

”Germanii – odinioară numiţi un popor de gânditori – oare astăzi mai gândesc? Germanii sunt acum plictisiţi de spirit, privesc spiritul cu neîncredere, politica le absoarbe tot interesul serios pentru chestiunile cu adevărat spirituale”. Îi domină un „afurisit de instinct al mediocrităţii”, muzica lor a ajuns „constipată, constipantă”, pretutindeni „o grabă indecentă” însoţită de „alcoolismul tineretului studios”, fiindcă avem nevoie de „educatori, nu de profesori gimnaziali”, de elite, nu de mulţimi puhave.

„Câtă anevoinţă, poticnire, jilăveală, somnolenţă, câtă bere se găseşte în inteligenţa germană !” exclamă exasperat Nietzsche. Şi continuă :”de nimic nu suferă cultura noastră mai mult decât de supraabundenţa de gură-cască fuduli şi de cioburi-de-umanităţi. Universităţile noastre sunt, fără voie, adevărate sere ale acestui soi de atrofiere a instinctului în ce priveşte spiritul...”

Peste vreo trei decenii, dinspre ţara lui Cervantes şi-a lui Unamuno, ne trezim cu sfânta încruntare a lui Ortega y Gasset în faţa „Spaniei nevertebrate”, o ţară dominată de masele debusolate, decerebrate şi rebele, de o instinctualitate colectivă debordantă şi sufocantă, pentru care individul exemplar e una cu imaginea diavolului.

„Printr-o stranie şi tragică pervertire a instinctului specializat în valorizări, scrie Ortega [9], poporul spaniol detestă de secole orice om exemplar, sau, cel puţin, este orb în faţa calităţilor excelente. Când se lasă mişcat de cineva, e vorba, aproape invariabil, de cine ştie ce personaj netrebnic şi inferior, care se pune în slujba instinctelor multitudinare(...) După ce am cercetat îndelung diagnosticele stabilite în legătură cu maladia mortală de care suferă poporul nostru, mi se pare că cel mai apropiat de adevăr poate fi găsit în aristofobie sau ura faţă de cei mai buni.”

Logic, urmează că „într-o ţară unde masa e incapabilă de umilinţă, entuziasm şi adoraţie faţă de ceea ce îi este superior se întrunesc toate probabilităţile pentru ca unicii scriitori influenţi să fie cei mai vulgari, cu alte cuvinte cei mai facil asimilabili. Cu alte cuvinte, cei mai cu desăvârşire imbecili”.[10][10]

Unicitatea „complexului evreiesc” ?„O formă fascinantă a stigmatului etnic este ura de sine a evreilor, singura teorie a stigmatului colectiv care a parcurs integral drumul de la mit, trecând prin faza pseudoştiinţifică, la statutul de categorie juridică”, scrie Sorin Antohi [11] vorbind de Anna Freud (care „a explicat identificarea cu agresorul prin dorinţa evreilor ca, acceptând păcatele şi tarele atribuite de antisemiţi, să scape de frica – intensă şi, din păcate, justificată – de a nu fi trataţi ca evrei”), Moritz Lazarus (pentru care autocritica era marele merit al evreilor, dovada sănătăţii mentale), formule precum „die jüdische Nervosität”, „psychosis judaica” sau, în retorica freudiană, „complexul evreiesc”. „Explicaţiile, notează Antohi, erau dintre cele mai diferite, de la cele religioase şi mistice (evreii plăteau pentru două milenii de păcate şi crime) la cele „ştiinţifice” : recurenţa incestului la evrei, endogamia şi consanguinitatea, (dimpotrivă) metisajul extrem, rezultat inevitabil al dezrădăcinării, al vieţii preponderent urbane, al tensiunii intelectuale prelungite etc. Freud, Cesare Lombroso (teoretician al degenerării, evreu şi el), Alfred Adler (teoretician al inferiorităţii, şi el evreu) au adus un prestigiu suplimentar mitului, cu atât mai credibil cu cât antisemiţii ne-evrei nu aveau decât să reia teoriile antisemiţilor evrei – şi lista acestora e lungă, de la părinţii sionismului înşişi la personalităţi de talia unor Otto Weininger, Marx, Fritz Mauthner, Karl Kraus.”
Apropo de Weininger, să deschidem faimoasa Sex şi caracter (1903)[12] : „Arienii cei mai autentici, cei mai arieni, cei mai siguri de apartenenţa lor la rasa ariană nu sunt antisemiţi. (Autorul trebuie să facă aici observaţia că el însuşi este de origine iudaică).Oricât de neplăcut se simt atinşi de evidentele trăsături evreieşti, cu siguranţă însă că în general nici nu pot înţelege antisemitismul duşmănos. Şi tot ei sunt aceia pe care apărătorii îi numesc cu plăcere «filosemiţi» şi ale căror aprecieri mirate şi pline de dezavuare la adresa urii faţă de evrei sunt menţionate acolo unde evreimea este denigrată sau atacată. La antisemitul agresiv însuşi se vor putea constata întotdeauna anumite trăsături evreieşti. Chiar în fizionomie se poate evidenţia uneori acest lucru . Nici nu ar putea fi altfel. Aşa cum la celălalt iubim doar ceea ce am vrea bucuroşi să fim noi înşine, tot astfel urâm la el ceea ce nu vrem să fim niciodată noi înşine şi totuşi parţial încă suntem. Astfel se explică faptul că cei mai înverşunaţi antisemiţi se găsesc printre evrei. Ura e un fenomen de proiectare, la fel ca şi dragostea...”
Să extragem din capitolul XIII (Evreimea) al cărţii lui Weininger câteva note critice : „pe cât de puţin există în realitate o demnitate a femeilor, pe atât de imposibil este să-ţi imaginezi un gentleman evreu. Adevăratului evreu îi lipseşte acea distincţie interioară, care este o consecinţă a demnităţii Eului propriu şi a preţuirii Eului străin. Nu există nobilime evreiască (...) Punctul celei mai puternice concordanţe între femininitate şi evreime. Evreul este mereu mai lasciv, mai pasional, chiar dacă, în mod ciudat – poate legat de natura sa, care nu e antimorală – mai puţin potent sexual şi precis mai puţin capabil de o mare pasiune decât bărbatul arian (...) Evreul e comunist înnăscut şi îşi doreşte mereu comunitatea (...) Lipsa totală de modestie a evreului este legată de neînţelegerea sa faţă de ideea de milă (...) Evreul este relativ amoral, niciodată foarte bun, dar niciodată foarte rău. De aici şi faptul că evreimii îi lipseşte atât ideea de înger, cât şi ideea de diavol...” etc.
Ei bine, ce observăm aici ?
Întâi de toate, izbitor este, în toate verdictele, neadevărul radicalismului provenit din generalizare : de ce ar fi, din principiu, feminitatea (şi, în subsidiar, evreitatea) numaidecât lascivă, lipsită de demnitate şi măreţie !? (Ca să nu mai spun că înclinarea către comunism, megalomania, cruzimea şi absenţa angelicului sau demonicului din ethosul colectiv caracterizează de când e lumea o bună parte a umanităţii, indiferent de seminţie, geografie, istorie ş.a.m.d.).
În al doilea rând, nici aici nu se simte, cel puţin din perspectiva mea, vreo „ură de sine”, fie viscerală, fie doctrinară, ci doar o tactică nevrotic-provocatoare de salturi moral-comportamentale. O înverşunare punctuală, cu, probabil, varii cauze circumstanţiale, dar nicidecum vreo pornire devastatoare.
Fără îndoială, însă, istoricul şi bibliografia sintagmei „der jüdische Selbsthass” sunt cu mult prea stufoase, complicate şi delicate pentru amatorismul nostru în materie. Dar cel puţin la nivelul unei simple lecturi din Weininger, neimplicat afectiv la modul pasional, lucrurile sunt departe de a legitima conotaţiile atât de sulfuroase care fac îndeobşte lestul specific faimei negative a opului în discuţie.
Mult mai aproape decât ura mi se pare – pentru a-l continua pe Sorin Antohi – ruşinea, despre care scrie aplicând teoriile lui Erving Goffman, distincţia făcută de E. R. Dodds (în Grecii şi iraţionalul) între culturi ale ruşinii şi culturi ale vinei (shame-culturesşi guilt-cultures), aplicarea formulei cu pricina – de către Virgil Nemoianu - la cazul românesc, trecând la Paul E. şi Jean T- Michelson, „care au elaborat un model al României contemporane ca societate disfuncţională”, pentru a conchide că : „avem de a face cu o tăcere semnificativă, cu un gigantic lapsus naţional, care ne face să privim rarele ieşiri ale câte unui autor patetic în căutare de răspunderi locale sau individuale pentru metehne şi nenorociri publice ca pe tot atâtea trădări sau perversiuni. În aceeaşi ordine de idei, e simptomatică popularitatea persoanelor, instituţiilor şi grupurilor care reconfortează orgoliul individual prin exaltarea orgoliului naţional, păstrând astfel regula societăţilor autoritare şi – în intenţie – totalitare”.[13], [14].
Câteva deschideri
Dacă dorim o evaluare în prezentul acut a unei analize a „psihologiei poporului român” făcute acum şaptezeci de ani, atunci să luăm textul omonim semnat de C. Rădulescu-Motru în primul tom al Enciclopediei României, încercând să ne transpunem alcătuirea sufletească de azi în oglinda propusă atunci de fostul student al lui Wundt.
Ce-am putea spune, aşadar, astăzi despre „individualismul sufletului românesc” şi „înclinaţia spre anarhie”, despre „neperseverenţa la lucrul început”, cultul improvizaţiei şi fascinaţia slujbei la stat (toate venite odată cu veacul 19, cu birocraţia şi inflaţia politicienilor), despre rezistenţa la educaţie („marea majoritate a elevilor noştri nu ajung să practice carierele indicate, ci practică ceea ce improvizaţia le-a dăruit”), indisciplina economică, lipsa spiritului comercial, caracterul de nababi risipitori, nerespectarea legilor ca manifestare directă a individualismului („românul consideră nerespectarea legilor ca un titlu de mărire şi de putere”), sfidarea liberei concurenţe („românul cere beneficii pe baza dovezii că este român”)...ş.a.m.d.?
Concluzia lui Motru din 1937 mi se pare cea mai nimerită încheiere pentru rândurile de faţă: „Suntem noi, românii, înrudiţi sufleteşte cu burghezia occidentală, atunci ceea ce ne rămâne de făcut este să aplicăm principiile ei politice şi economice, în mod sincer, înlăturând, pedepsind chiar cu brutalitate toate apucăturile care ne depărtează : vom fi burghezi sinceri, nu de paradă.
Suntem noi, românii, dimpotrivă, străini sufleteşte de burghezii occidentali, atunci ceea ce ne rămâne de făcut este ca, înainte de a copia legi şi instituţii burgheze, să începem prin a ne studia pe noi înşine, ca să vedem cine suntem şi ce putem.
Ruşine nu este pentru poporul care se ştie deosebit sufleteşte de popoare glorioase şi puternice, dar este ruşine pentru poporul care n-are îndemnul să-şi cunoască firea şi destinul”.[15][15]

P. S. Mulţumindu-vă pentru atenţie, vă propun ca în ora ce urmează să ne întrebăm dacă naţionalismul mai poate fi o temă, un sentiment de actualitate în postmodernitatea mondializării. Ma refer, desigur, la naţionalism în termenii moderaţiei care desfide puseurile xenofobe şi altericide, deci nediabolizat de Stânga internaţionalistă. Pentru că de buna renaştere a mândrieinaţionale depinde însăşi vindecarea noastră de obsesii identitare, fantasme răzbunătoare, porniri antioccidentale, reformarea mentalităţilor retrograde etc. Pe scurt: vă imaginaţi în România ceva comparabil cu stadioanele care-l aclamau frenetic acum câţiva ani pe Bruce Springsteen cântând „Born in USA...” ?!?

Nu avem dreptul să ne lăsăm pradă fatalismului abulic, considerând starea de acum a României (de balenă harponată mortal şi eşuată pe plajă, pe care nici o forţă n-o mai poate reda mării şi nici un electroşoc n-o mai poate mişca întru vindecare) drept o realitate irepresibilă, un fenomen ireversibil. Dar ca să putem face ceva cu noi înşine, este nevoie sa reactualizăm toate aceste străvechi frământări de ordinul masochismului. Să le reexaminăm la rece, să le facem alchimia mentală şi să lepădăm odată din pântece fătul mort cu care ne tot ambiţionăm să înaintăm în istorie. Altminteri nu mai e mult până la septicemie.

[1] Mihai Eminescu, Fragmentarium, ediţie de Magdalena D. Vatamaniuc, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1981, pp. 137 - 248

[2] Mihai Eminescu, Opere, XVI, Editura Academiei, 1989, p. 325. Este una dintre cele mai negre scrisori ale lui Eminescu către Veronica Micle, datând din intervalul ianuarie-iunie 1876 : Mi-ai omorât orice idee mai bună în cap”, credeam în d-ta, nu mai cred”, „ce imputări se pot face unei femei uşoare ?” ş.a.m.d. Tot în primăvara lui 1876 apare şi la Eminescu, precum la I. L. Caragiale, formula România – „ţară rău tocmită”, şi anume într-o scrisoare către Leonida Panoplo (ibidem, p. 326) : „Un om nu poate face nimic într-o ţară rău tocmită şi măcar să tot poruncească, rămâne la vorba ceea : a poruncit cânelui şi cânele pisicei şi pisica şoarecelui, iar şoarecele şi-a atârnat porunca de coadă”.

[3] „Horia-Roman Patapievici analizează „piaţa” filosofiei româneşti”, în Cotidianul, marţi 6 noiembrie 2007, p. 24.

[4] „Horia-Roman Patapievici analizează „piaţa” filosofiei româneşti”, în Cotidianul, marţi 6 noiembrie 2007, p. 24.

[5] Luca Piţu, Sentimentul românesc al urii de sine, Editura Institutului European, 1991, pp. 17-23 (am citat din ediţia a doua, 1997, p. 19, cu unele variaţii stilistice).

[6] Sorin Antohi, Civitas imaginalis. Istorie şi utopie în cultura română, Editura Litera, 1994, pp. 208-286.

[7] Piotr Ceadaaev, Scrisori filosofice către o doamnă, trad. Janina Ianoşi, prezentare de Ion Ianoşi, ediţia a doua, Editura Humanitas, 2007.

[8] Friedrich Nietzsche, Amurgul idolilor sau cum se filosofează cu ciocanul (1889), trad. Alexandru Al. Şahighian, ediţia a doua, Editura Humanitas, 2007, p. 65 ş.u.

[9] Ortega y Gasset, Spania nevertebrată. Schiţă de reflecţii istorice, trad. Sorin Mărculescu, Editura Humanitas,

1997, p. 94.

[10] Ibidem, p. 75. Pentru detalii comparatiste, a se vedea, spre exemplu, volumul de „eseuri de mentalitate” T(z)ara mea. Stereotipii şi prejudecăţi, coordonat de Ruxandra Cesereanu în 2006 la Institutul Cultural Român, cu precădere contribuţiile semnate, în ordinea sumarului, de Angelo Mitchievici, Marius Jucan, Traian Ungureanu, Mircea Cărtărescu, Ştefan Borbely, Doru Pop. Dar mai ales eseul Ruxandrei Cesereanu (Eminescu, Cioran, Patapievici şi România. Eseu despre o ţară simultan iubită şi repudiată”, pp. 240-260) în care autoarea citează verdictul definitiv dat de Cioran (în Mon Pays) acestui „amour-haine” : „o iubire răsturnată, o idolatrie pe dos”, „teoria ţâşnită din rărunchi a unui patriot fără patrie”. Concluzia Ruxandrei Cesereanu ? „Ce trebuie reţinut din studiile de caz de mai sus ? Că românii au un complex al bastardului sau, şi mai rău, un „complex al avortonului”, de aici ratarea lor generalizată”. Pentru viciile noastre din prezentul acut, v. Daniel Barbu, Politica pentru barbari, Editura Nemira, 2005, acelaşi Daniel Barbu care a coordonat Firea românilor, tot la Nemira, în 2000, un volum deopotrivă suculent şi instructiv.

[11]. Sorin Antohi, op. cit., p. 245.

[12] Otto Weininger, Sex şi caracter, trad. Monica Niculcea şi Şerban Căpăţână, Editura Anastasia, 2002, pp. 507-523. V. şi Jacques Le Rider, Otto Weininger – cazul emblematic de „ură de sine evreiască”, în Esther Benbassa, Jean-Christophe Attias, coord, Ura de sine. Identităţi dificile, trad, Liviu Ornea, EST ed., pp. 55-68.

[13] Sorin Antohi, op. cit., p. 234.

[14] Intregul studiu final din cartea lui Antohi Civitas imaginalis (şi anume Cioran şi stigmatul românesc. Mecanisme identitare şi definiţii radicale ale etnicităţii) este, repet, fundamental pentru tema noastră. Îmi îngădui aici măcar un citat in extenso „Întrebarea Comment peut-on etre Roumain ? s-a înfiripat de prin anii 1820, de la primele contacte cu Occidentul la care participă românii cu ambiţia arderii etapelor (...) Articularea întrebării identitare de către Celălaltul occidental, ironic şi dispreţuitor – sau aşteptarea anxioasă a acestei întrebări – vor fi condiţia esenţială a transformării atributului în stigmat metafizic al identităţii naţionale (cu surse în lumea germană) în competiţia cu modelul contractualist (cu surse franceze) – pentru a da câteva exemple : discuţia specificului naţional, protocronismul – părea să pună capăt frământărilor intelighenţiei, oferindu-i alternativa unei iluzorii, dar atrăgătoare, împăcări cu sine. Eu cred că tocmai această victorie aparentă a românităţii metafizice a accentuat înclinaţia spre autocritică şi desconsiderare de sine la unii intelectuali români, pentru simplul motiv că a eternizat o dezbatere a identităţii în termeni abisali, foarte apropiaţi de zona periculoasă a temeiurilor metafizice ale persoanei. Pe de altă parte, persistenţa modelului german al etnicităţii, caracteristic statelor recente şi/sau sentimentul (poate inconştient al) precarităţii ne dezvăluie dificultatea intelighenţiei şi politicienilor de a se identifica realmente cu statul pe care eventual pretindeau că îl reprezintă sau apără. Altfel spus, consider că, asimilând foarte greu modelul statului ca principiu identitar colectiv, lumea românească a rămas să cunoască torturile interminabile atât de dramatic transcrise de Cioran”.

„Cum poate fi cineva român ?” a fost şi tema lui Horia-Roman Patapievici în cadrul „Conferinţelor Cuvântul”, coreferenţi fiind Livius Ciocârlie şi Matei Călinescu (v. Mircea Martin, coord., Conferinţele „Cuvântul. Identitate românească – identitate europeană”, vol.I, Editura Cuvântul şi Fundaţia Amfiteatru, 2008, pp. 9-27). De altminteri, ambele volume coordonate de Mircea Martin pot fi, în context, consultate cu deplin folos.

[15] . c.r.-m (Constantin Rădulescu-Motru), Psihologia poporului român, în Enciclopedia României, I, Bucureşti, 1940.

Ultima scrisoare a lui HAVEL catre romani: "Idealurile au devenit o povara"

2011-12-19T12:37:00.002+02:00

Dragi prieteni,

Pentru că starea de sănătate nu-mi permite să călătoresc, daţi-mi voie să vă salut măcar de la distanţă şi să vă mulţumesc că v-aţi amintit cea de 75-a mea aniversare. Nu e ceva care să se întâmple foarte des şi de aceea mă încântă şi mă emoţionează.

Îmi amintesc cu mare plăcere de vizita mea la Bucureşti, din 1994, şi de acordarea titlului de Doctor Honoris Causa

pe care l-am primit din mâna Rectorului Universităţii, Emil Constantinescu, care a fost şi ales preşedinte la scurt timp după asta. Dacă este printre cei prezenţi azi, îi transmit salutările mele cordiale. Pentru discursul meu de atunci mă gândisem, în urma celor cinci ani scurşi, la soarta pe care o are un slogan revoluţionar şi la diferenţa dintre un ideal şi o iluzie. Idealul pe care îl atinsesem era că am contribuit la prăbuşirea regimului totalitar comunist şi că am făcut posibilă reîntoarcerea libertăţii în ţara noastră. Dar, din păcate, a fost la scurt timp înlocuit cu iluzia calculului cinic, cu iluzia profitului rapid, cu iluzia că toate celelalte lucruri în afara câştigului material sunt de fapt iluzii. În acelaşi timp, idealurile, emanate din spiritul creativ şi din gândirea critică, au devenit o povară şi un lucru de luat în râs. Sunt de părere că exact asta ar trebui să avem în vedere data viitoare când diverse grupări politice caută voturile noastre.

Astăzi, nu doar ţara noastră, ci întreaga Europă tinde să cadă pradă iluziei unor soluţii tehnocratice rapide. Cu toate acestea, criza băncilor şi cea a datoriilor nu sunt altceva decât criza omului care şi-a abandonat idealurile şi a capitulat în faţa iluziei că omul poate avea totul fără sacrificiu şi fără întârziere.

Dragi prieteni, în secolul XX, legăturile dintre ţările noastre au fost bogate. România a jucat un rol important în Mica Antanta între cele două războaie mondiale, în timpul eliberării Cehoslovaciei de sub nazism, ca să nu mai vorbim de solidaritatea de care a dat dovadă România faţă de opoziţia din Cehoslovacia din trecut. Şi acestea au fost expresia victoriei idealului asupra iluziei că suntem mai câştigaţi dacă ne vedem doar de treaba noastră.

Noi încă păstrăm amintirea refuzului clar al României de a lua parte la invazia ruşinoasă a Cehoslovaciei de către armatele Tratatului de la Varşovia în august 1968. Şi, de asemenea, aş vrea să amintesc de marile personalităţi din România care au avut o influenţă nu doar asupra mea, ci şi a altora, şi care au îmbogăţit cultura lumii: Tzara, Ionesco, Brâncuşi sau Eliade, ale căror nume se regăsesc în teatrul din Na zábradlí, de la mine de acasă. În concluzie, aş vrea să le mulţumesc tuturor celor care păstrează sau ajută la păstrarea relaţiilor apropiate dintre ţările noastre. Mulţumirile mele sunt şi pentru traducătorii, editorii, cititorii şi spectatorii mei din România.

Mă despart de dumnevoastră azi cu urarea pe care v-am făcut-o şi în urmă cu 15 ani: Adevărul şi dragostea trebuie să învingă minciuna şi ura!

Al vostru,
VH”

Sursa: evz

cu o singura viata

2011-12-18T12:38:00.000+02:00

ţineţi cu amîndouă mîinile
tava fiecărei zile
şi treceţi pe rînd
prin faţa acestui ghişeu
este destul soare
pentru toată lumea
este destul cer
este destulă luna
din pămînt ies mirosuri
de noroc de fericire de glorie
care vă gîdilă îmbietor nările
aşa că nu vă zgîrciţi
trăiţi după pofta inimii
preţurile sunt derizorii
de pildă cu o singură viaţă
vă puteţi procura
cea mai frumoasă femeie
plus o chiflă

Marin Sorescu

Imi pare rau!

2011-12-07T20:05:00.002+02:00

Sunt la volan. E seara. Aglomeratie si isterie. Un taxi forteaza trecerea pe langa masina mea si ... castiga locul din fata! Simt cum clocotesc si prinsa de aburii nervilor ma pozitionez in spatele lui cu farurile din fata pe faza lunga.

Stopul se face din verde rosu si, ajung in paralel cu taxiul.

Geamurile se dau jos, unul pe stanga, unul pe dreapta. Se porneste o conversatie intre un el-taximetrist si o ea-mama cu 2 copii. Aproape decenta.

Pana la un punct cand aud: "...nu aveti Dvs. ani, cati kilometri am eu!"

Hmmm! Niste cuvinte banale. Dar spuse acum, aici, ma fac sa ating temperatura de topire a otelului. Cuvintele erup din gura mea cu o furie de nestavilit: " Ai fi surprins sa afli ca nu e asa. Dar esti mult prea prost!" Geamurile se inchid, primul al lui. Stopul se face verde si ... masinile pornesc nervoase in noapte.

In masina mea e liniste. Iar eu simt o greutate imensa. Parere de rau, remuscare! Copiii sunt in spate, nu scot nici un sunet.

De ce e asa de greu sa-mi pastrez bunul simt si stapanirea de sine. De ce reactionez uneori atat de violent. A vorbit cu Dvs. Nu a tipat si nu m-a injurat.

Simt nevoia sa spun "Imi pare rau"!

Stiu ca aceasta greutatea care ma apasa o sa dispara, in cele din urma.

Mai stiu ca mi-ar fi fost mult mai bine daca as fi trecut peste acest incident fara furie si agresivitate.

Stii ce simt?

2011-12-07T15:54:00.003+02:00

Am rostit de cateva ori: "Stiu ce simti!".
X imi spunea framantarile sufletului, Y imi istorisea un eveniment din viata ...

Am avut parte de un an 2011 "complicat". Urechile mi-au auzit de mai multe ori: "Stiu ce simti!"
Si m-am gandit ... sunt numai 3 cuvinte: stiu, ce, simti.

Stii ce simt? Oare?

Da, ai avut si tu un ... de ... si ....
Da, ti-a ... si tie ... de .... si apoi la ... luni s-a ... si ... tot de ....

De unde stii TU ca ai simtit la fel ca si mine, ca ai avut aceleasi ganduri, aceleasi framantari ...
De unde stii TU, cand EU nu stiu.

Suntem ipocriti.
Vorbim prea mult.
Ne e frica de tacere.
Uneori, TACEREA, e cea mai potrivita! Alaturi de o rugaciune!

Rugaciunea lui Dante

2011-11-21T10:22:00.001+02:00

When the dark wood fell before me
And all the paths were overgrown
When the priests of pride say there is no other way
I tilled the sorrows of stone

I did not believe because I could not see
Though you came to me in the night
When the dawn seemed forever lost
You showed me your love in the light of the stars

Cast your eyes on the ocean
Cast your soul to the sea
When the dark night seems endless
Please remember me

Then the mountain rose before me
By the deep well of desire
From the fountain of forgiveness
Beyond the ice and the fire

Cast your eyes on the ocean
Cast your soul to the sea
When the dark night seems endless
Please remember me

Though we share this humble path, alone
How fragile is the heart
Oh give these clay feet wings to fly
To touch the face of the stars

Breathe life into this feeble heart
Lift this mortal veil of fear
Take these crumbled hopes, etched with tears
We’ll rise above these earthly cares

Cast your eyes on the ocean
Cast your soul to the sea
When the dark night seems endless
Please remember me… “

Monologul lui Dumnezeu

2011-11-21T10:00:00.070+02:00

Niste cuvinte frumoase. Le-am primit pe e-mail.
E un monolog. Al lui Dumnezeu!
Dar poate fi al oricaruia dintre noi!

"M-am uitat la tine când te-ai trezit de dimineaţă...
Aşteptam să-mi spui două, trei cuvinte, mulţumindu-Mi pentru cele ce ţi s-au întâmplat, cerându-Mi părerea pentru cele ce urma să le faci astăzi.

Am observat că erai mult prea preocupat ca să-ţi cauţi haine potrivite pentru a merge la serviciu.
Speram să găseşti câteva clipe ca să-Mi spui: Bună dimineaţa! Dar erai mult prea ocupat.
Pentru a vedea că-ţi sunt alături, am surprins pentru tine cerul cu culori şi cânt de păsărele.

Păcat că nu ai observat nici atunci prezenţa Mea.
Te-am privit plecând grăbit spre serviciu şi iar am aşteptat. Presupun că fiind atât de ocupat, nu ai avut timp nici atunci să-Mi spui două vorbe.
Când te întorceai de la muncă, ţi-am văzut oboseala şi ţi-am trimis o ploaie măruntă care să-ţi alunge stresul acumulat. Am crezut că făcându-ţi această placere îţi vei aduce aminte de Mine. În schimb, supărat, M-ai înjurat. Doream atât de mult să-Mi vorbeşti.
Oricum ziua era, încă, lungă!
Ai pornit televizorul şi în timp ce urmăreai programul preferat, Eu am aşteptat.

Ai cinat apoi cu ai tăi şi tot nu ţi-ai adus aminte de Mine.
Văzându-te atât de obosit, am înţeles tăcerea ta şi am stins splendoarea
cerului ca să te poţi odihni, dar nu te-am lăsat în beznă. Am lăsat veghetori
pentru tine o mulţime de stele. Era aşa de frumos, păcat că n-ai observat...
Dar nu contează! Poate chiar nu ţi-ai dat seama că Eu sunt aici pentru tine.
Am mai multă răbdare decât poţi să-ţi imaginezi tu vreodată...
Vreau să ţi-o arăt, pentru ca şi tu, la rândul tău, să o arăţi celor din jurul tău.
Te iubesc atât de mult încât te voi răbda.
Acum eşti pe punctul de a te trezi din nou.

Nu-Mi rămâne decât să te iubesc şi să sper că măcar azi, îmi vei acorda puţin
timp din timpul dăruit ţie.
Îţi doresc o zi bună şi minunată ca sufletul tău luminos !
Al tău Tată, Dumnezeu."

Cand esti afumat, ignora-ma!

2011-11-14T23:48:00.003+02:00

Nu vreau sa te mai judec!
Nu vreau sa mai tip la tine, sa te injur, sa te lovesc cu furie cand ajungi acasa, mergand pe trei carari!
Nu vreau sa ma mai enervez!

Sunt momente in care vrei sa te imbeti! Este alegerea ta! OK! M-am impacat cu asta!

Ma multumesc ca ajungi acasa! Fac abstractie de faptul ca mersul iti e nesigur, sau haina e rupta, sau poate spatele este zgariat de la cazatura de pe scari iar chelia iti este un pic insangerata ...

Am o singura rugaminte! Doar una!

Cand esti afumat, te rog frumos, IGNORA-MA!

Nu vreau sa-ti fiu psiholog!

2011-11-10T23:21:00.090+02:00

Am citit candva ca nu e bine sa povestesti despre neimplinirile tale pentru ca le poti prelungi durata. Nepovestind despre ele, te poti indeparta de ele, le poti ignora. Acesta e primul pas in depasirea lor.
Iar atunci cand totusi vorbesti despre problemele şi emoţiile tale, nu trebuie sa cauti milă sau compătimiri.

- Hei, ce mai faci?
- Hmmm, nu prea stralucit. Criza asta ..... Mama e cam rau cu ... La servici au dat afara ... si am mult de lucru, dar evident pe aceeasi bani... Acasa ala micu' e cam obraznic ... sotu' bea cam mult ....

Suna cunoscut, nu? Aproape toate conversatiile noastre au un continut asemanator. La telefon, la cafea, in metro, la intalnirea de 15 ani de a terminarea liceului, pe e-mail, facebook ... Toata lumea se vaita, are depresii, neimpliniri! Ei bine, si eu am! Si de aceea nu mai vreau sa aflu despre ale altora. Imi ajung ale mele!

Cand ma intalnesc cu tine mi-as dori sa ma bucur, sa zambesc, sa-ti propun sa mergem la piesa de teatru de la National, sa ne plimbam prin parc in lumina soarelui, sa mergem cu copiii la un film 3D.

Cand ma intalnesc cu tine nu vreau sa-ti fiu psiholog!
E lumea plina de ei! Gaseste-ti unul, fa-ti o programare, intra pe usa, aseaza-te pe canapea si povesteste-i cate in luna si in stele! La sfarsit da-i banii si pleaca de acolo curatat si usurat!

Cand te intalnesti cu mine, povesteste-mi despre implinirile tale, despre visele tale, despre bucuriile tale, despre ala micu' care e cuminte, manca-l-ar mama pe el de frumos si destept ...

Cand te intalnesti cu mine, bucura-te de viata! Atata tot!

Educatia in cinci dimensiuni (I)

2011-10-30T22:32:00.004+02:00

Pana acum educatia a fost orientata numai catre tel: nu conteaza ce invata omul, ci examenul care va veni peste un an sau doi. Viitorul studentului devine astfel mult mai important decat prezentul. Prezentul este sacrificat in favoarea viitorului. Iar acesta devine modul de viata al omului; el isi va sacrifica intotdeauna momentul prezent in favoarea unui scop care va fi implinit in viitor. Acest proces va crea un mare gol in viata lui. (...)

... sa analizam cateva aspecte. Mai intai de toate, examenul nu ar trebui sa faca deloc parte din educatie. Profesorii ar trebui sa isi observe elevii in fiecare zi, in fiecare ora, iar la sfarsitul anului sa decida in functie de aceste observatii cumulate cine va trece mai departe si cine va mai ramane o vreme in aceasta clasa.

Nimeni nu va trece si nimeni nu va pica vreun examen. Pur si simplu, unii elevi vor fi mai rapizi, iar altii mai lenesi. Ideea de esec da nastere unei rani adanci, unui complex de inferioritate, iar ideea de succes creeaza o altfel de boala, aceea a superioritatii.

Nimeni nu este inferior si nimeni nu este superior.

Omul nu poate fi comparat decat cu sine insusi; el este unic si incomparabil.

Extras din "Viitorul de aur" - Osho

Citeste mai mult aici:

Educatia in cinci dimensiuni (II)

Educatia in cinci dimensiuni (III)

OSHO

2011-10-30T00:05:00.004+03:00

Doresc ca oamenii sa dezvolte in ei calitati precum iubirea, in jurul careia sa nu creeze o biserica, precum luciditatea, care nu este monopolul nimanui, si sa-si pastreze mereu ochii puri si proaspeti ai copilariei. Doresc ca oamenii sa se cunoasca pe ei insisi, nu sa fie de acord cu parerea altora – deoarece calea este in ei.

Cu Vlad Zografi

2011-10-25T13:49:00.005+03:00

http://www.romlit.ro/vlad_zografi_nu_m_intereseaz_mdele_nu_m_conformez_lor

http://istodor.ro/2011/04/sfarsitul-cartilor-de-vlad-zografi-din-volumul-care-i-faza-cu-cititul-editura-art-care-i-prima-ta-carte-cititachinuita/

Monet

2011-09-30T23:49:00.001+03:00

Impresie: rasarit de soare - 1874

Pina Bausch

2011-09-16T01:43:00.003+03:00

Maria Tanase - Balanescu Quartet

2011-09-15T00:56:00.001+03:00

Vorbele unui maestru catre ucenicul sau

2011-09-03T12:29:00.002+03:00

Maestrul era Constantin Brancusi iar ucenicul, Isamu Noguchi.

Cand incepi un lucru, ma indemna el, sa-l iei foarte in serios, ca si cum ai vrea sa faci ceva definitiv si tu sa crezi, sa fii dintru inceput convins ca vei realiza cel mai bun lucru din viata ta, iar nu o ebosa de mantuiala, o incercare, asa, la intamplare. Sa muncesti darz, cu rabdare, fara sa te sinchisesti de timp, de orele ce se duc - tinzand la perfectiune; sa simti nevoia unei munci asidue; iar daca nu poti sa fii una cu munca - mai bine apuca-te de altceva...

Rugaciune zilnica - preot Ilarion Argatu

2011-08-31T03:46:00.005+03:00

"Iarta-ma, Doamne:

-pentru tot ce puteam sa vad si nu am vazut!

-pentru tot ce puteam sa aud si nu am auzit!

-pentru tot ce puteam sa simt si nu am simtit!

-pentru tot ce as fi putut sa inteleg si nu am inteles!

-pentru tot ce puteam sa constientizez si nu am constientizat!

-pentru iertarea pe care as fi putut sa o dau si nu am dat-o!

-pentru bucuria pe care as fi putut sa o traiesc si nu am trait-o!

-pentru Lumina pe care as fi putut sa o primesc si nu am primit-o!

-pentru viata pe care as fi putut sa o ocrotesc si nu am ocrotit-o!

-pentru visele pe care mi le-as fi putut împlini si nu le-am implinit!

-pentru necunoscutul in care as fi putut sa pasesc si din teama, nu am

indraznit sa pasesc!

-pentru iubirea pe care as fi putut sa o exprim si nu am exprimat-o!

-pentru tot ce puteam sa creez bun si frumos si nu am creat pentru gloria Ta

Doamne si a Imparatiei Tale Divine!

Pentru tot ce stiu si nu stiu ca am gresit, pe Tine, Doamne, care esti Mila

si Iubirea infinita,Te rog, iarta-ma si ma imbraca cu nesfarsita Ta Iubire

si Lumina!

Iti multumesc, Doamne:

-pentru toata frumusetea pe care am vazut-o izvorand

din Tine !

-pentru muzica tacuta a Inimii Tale, pe care mi-ai dezvaluit-o auzului!

-pentru tot ce am simtit bun si minunat in viata mea!

-pentru tot ce prin harul Tau am inteles!

-pentru lumina pe care am sorbit-o in adancul meu!

-pentru iertarea pe care daruind-o, am dobandit pace!

-pentru bucuria fiecarei clipe traite in Tine, Doamne!

-pentru toate cadourile spirituale care mi-au imbogatit fiinta!

-pentru viata mea, care e a Ta, o mica parte a simfoniei existentei!

-pentru visele care au prins forma prin armonia iubirii Tale pentru mine!

-pentru necunoscutul in care am pasit plin de curaj, regasindu-Te!

-pentru iubirea coplesitoare cu care ma dezmierzi clipa de clipa!

-pentru tot ce am creat prin Tine bun si frumos, aducand cu umilinta lauda

Imparatiei Tale Divine!

Pace şi bucurii în Duh Sfînt !

Rugaciune zilnica – preot ILARION ARGATU - (1913 -1999)

Daca pentru o clipa Dumnezeu ar uita ca ...

2011-07-08T09:10:00.005+03:00

Dupa ce am vazut moartea in ochii mamei mele ... as vrea sa pot trai cu "rost".

"Daca pentru o clipa Dumnezeu ar uita ca sunt o marioneta din carpa si mi-ar darui o bucatica de viata, probabil ca n-as spune tot ceea ce gandesc, insa in mod categoric as gandi tot ceea ce zic.

As da valoare lucrurilor, dar nu pentru ce valoreaza, ci pentru ceea ce semnifica.

As dormi mai putin, dar as visa mai mult, intelegand ca pentru fiecare minut in care inchidem ochii, pierdem saizeci de secunde de lumina.

As merge cand ceilati se opresc, m-as trezi cand ceilalti dorm. As asculta cand ceilalti vorbesc si cat m-as bucura de o inghetata cu ciocolata!

Daca Dumnezeu mi-ar face cadou o bucatica de viata, m-as imbraca foarte modest, m-as intinde la soare, lasand la vederea tuturor nu numai corpul, ci si sufletul meu.

Dumnezeul meu, daca as avea o bucatica de viata…

N-as lasa sa treaca nici o zi fara sa le spun oamenilor pe care ii iubesc, ca ii iubesc.
As convinge pe fiecare femeie sau barbat spunandu-le ca sunt favoritii mei si as trai indragostit de dragoste.

Oamenilor le-as demonstra cat se insala crezand ca nu se mai indragostesc cand imbatranesc, nestiind ca imbatranesc cand nu se mai indragostesc!

Unui copil i-as da aripi, dar l-as lasa sa invete sa zboare singur.

Pe batrani i-as invata ca moartea nu vine cu batranetea, ci cu uitarea.

Atatea lucruri am invatat de la voi, oamenii… Am invatat ca toata lumea vrea sa traiasca pe varful muntelui, insa fara sa bage de seama ca adevarata fericire rezida in felul de a-l escalada.

Am invatat ca atunci cand un nou nascut strange cu pumnul lui micut, pentru prima oara, degetul parintelui, l-a acaparat pentru totdeauna.

Am invatat ca un om are dreptul sa se uite in jos la altul, doar atunci cand ar trebui sa-l ajute sa se ridice.

Spune intotdeauna ce simti si fa ceea ce gandesti.

Daca as stii ca asta ar fi ultima oara cand te voi vedea dormind, te-as imbratisa foarte strans si l-as ruga pe Dumnezeu sa fiu pazitorul sufletului tau.

Daca as stii ca asta ar fi ultima oara cand te voi vedea iesind pe usa, ti-as da o imbratisare, un sarut si te-as chema inapoi sa-ti dau mai multe.

Daca as stii ca asta ar fi ultima oara cand voi auzi vocea ta, as inregistra fiecare dintre cuvintele tale pentru a le putea asculta o data si inca o data pana la infinit.

Daca as stii ca acestea ar fi ultimele minute in care te-as vedea, as spune te iubesc.
Nu mi-as asuma, in mod prostesc, gandul ca deja stii.

Intotdeauna exista ziua de maine si viata ne da de fiecare data alta oportunitate pentru a face lucrurile bine, dar daca cumva gresesc si ziua de azi este tot ce ne ramane, mi-ar face placere sa-ti spun cat te iubesc, ca niciodata te voi uita!

Ziua de maine nu-i este asigurata nimanui, tanar sau batran. Azi poate sa fie ultima zi
cand ii vezi pe cei pe care-i iubesti.

De aceea, nu mai astepta, fa-o azi, intrucat daca ziua de maine nu va ajunge niciodata, in mod sigur vei regreta ziua cand nu ti-ai facut timp pentru un suras, o imbratisare, un sarut si ca ai fost prea ocupat ca sa le conferi o ultima dorinta.

Sa-i mentii pe cei pe care-i iubesti aproape de tine, spune-le la ureche cat de multa nevoie ai de ei, iubeste-i si trateaza-i bine, ia-ti timp sa le spui imi pare rau, iarta-ma, te rog si toate cuvintele de dragoste pe care le stii.

Nimeni nu-si va aduce aminte de tine pentru gandurile tale secrete.

Cere-i Domnului taria si intelepciunea pentru a le exprima.

Demostreaza-le prietenilor tai cat de importanti sunt pentru tine."

Cateva consideratii asupra textului si al autorului lui aici.

Cuvinte intelepte - Parintele Arsenie Boca

2011-06-27T03:05:00.000+03:00

Tu fa bine si asteapta raul. Binele ti-l va rasplati Dumnezeu. Nu te impotrivi raului cand te asupreste cu nedreptate, ca sa nu calci legea iubirii de Dumnezeu si de oameni, indiferent cum sunt ei. Tu fii cum trebuie.

Despre suparare ...

2011-06-26T21:14:00.009+03:00

Nu ma pot tine de cuvant. Am zis odata ca voi scrie in acest loc numai despre design vestimentar.
Dar, ma intalnesc cu lucruri importante pentru mine si imi doresc sa le pastrez!

Astazi am citit niste cuvinte (care, pentru unii, pot suna ciudat) despre suparare si mi-am dorit sa le adaug la coltul cu intelepciuni!

Supărarea este una din cele mai răspândite încălcări ale legilor universului, care poate determina diferite neplăceri în viaţa, atât a celui pe care te superi, cât şi în propria ta viaţă.

Potrivit legii bumerangului, tot ceea ce emitem în atmosferă, din punct de vedere vibratoriu: gânduri, vorbe, dorinţe, fapte, sentimente, etc. se întorc la noi producând efecte perturbatoare în câmpul nostru energetic.

De aceea nimeni nu poate face rău altuia fără să plătească.

De aceea oricând aveţi gânduri negative despre o persoană să vă rugaţi în permanenţă pentru sănătatea ei.

Când ne gândim la cineva se creează instantaneu o punte energetică între noi şi omul la care ne gândim.

De aceea, orice gând rău reprezintă un atac energetic care aduce un prejudiciu omului respectiv.

Astfel ne atacăm şi ne omorâm unul pe altul în mod inconştient, de multe ori fără să ne dăm seama de acest lucru .

Orice expresie dură, afirmată pe un ton categoric poate provoca un rău atât sieşi cât şi unui alt om.

Neintelegerile într-o relatie de cuplu vin din nevoia de a-l controla şi domina pe celălalt.

Fiecare încearcă astfel să aibă controlul şi să rămână deasupra întregii situaţii.

Când controlezi o altă fiinţă îi iei energia, îţi faci plinul pe socoteala altuia. Astfel devii vampir energetic.

Ori de cate ori cădem în acest prost obicei ne deconectăm de la sursă şi intrăm în suferinţă.

Răcirea relaţiilor dintre doi parteneri se datorează creşterii nivelului de agresivitate interioară.

Lipsa de compatibilitate duce la lipsa de comunicare.

Lipsa de comunicare duce la dezastru.

Lipsa de comunicare prin iubire duce la ură.

O agresivitate subconştientă faţă de bărbaţi / femei se transformă într-un program de autodistrugere.

Dacă doi parteneri abuzează fizic sau emoţional unul de celălalt, atunci ei nu merită să rămână împreună.

Dependenţa naşte agresivitate. Iar agresivitatea produce boala.

Dependenţa de dorinţe, frica, depresia şi supărarea atrag gelozia.

Cu cât este mai puternică dependenţa de persoana iubită, cu atât mai numeroase sunt pretenţiile noastre faţă de ea.

Cearta, mânia, nerăbdarea emit în tăcere o mare forţă destructivă.

Numai prin iubire poate seca izvorul răutăţilor.

Să nu vorbiţi despre nenorocirile trăite pentru că ele isi pot prelungi durata.

Când nu vorbim cuiva despre problemele noastre noi ne îndepărtăm de ele.

Îndepărtarea de ele este primul pas pentru depăşirea acestora.

Esenţial este când vorbiţi despre problemele şi emoţiile dvs. să nu căutaţi milă sau compătimiri.

IMPORTANT: Dacă aveţi o mare supărare sau tristeţe încercaţi să nu aduceţi sentimentele acestea acasă.

Ieşiţi în stradă cu deosebire în locurile înverzite şi plimbaţi-vă.

Nu faceţi din casa dvs. o groapă de gunoi energetic.

Dacă locuiţi de câţiva ani şi a-ţi saturat spaţiul cu regrete, supărări şi spaime, amintiţi-vă momentele în care v-aţi certat şi supărat, aşezaţi-vă în acel loc, iertaţi, anulaţi agresivitatea faţă de iubire, rugaţi-vă (de ce nu?).

Este mai bine să plângeţi decât să urâţi.

Dacă n-aţi reuşit să vă învingeţi pe dvs. înşivă, agresiunea se acumulează în mod inevitabil.

Atunci când plângeţi agresiunea apărută se distruge.

Munca nu trebuie să ne omoare, ci să ne dezvolte.

Înseamnă că supraîncărcările nu trebuie să fie permanente şi în fiecare ocupaţie să găsim plăcerea.

Dacă nu există plăcere, orice activitate se poate transforma într-o suprasolicitare şi va dăuna sănătăţii.

Încercati sa identificati cat mai corect care este munca care v-ar aduce satisfactii prin insasi existenta ei in viata dvs.

Nu cautati neaparat satifactii materiale.

Nu căutaţi plată, nici laudă şi nici o răsplată, orice aţi face.

Săvârşind ceva bun noi pretindem imediat recompensă.

Aceste dorinţe aduc ca rezultat suferinţa.

Cu cât veţi intensifica acest tip de pretentii cu atât va creşte nivelul de agresivitate şi se va întări programul de autodistrugere.

Când cineva te jigneşte nu te răzbuna pe el, nu-l urî şi nu te supăra pe el întrucât această jignire este un dar de la Dumnezeu.

Dacă n-o accepţi urmează ca purificarea sufletului să se înfăptuiască prin boli şi nenorociri, iar dacă nu eşti pregătit nici pentru aceasta ea vine prin moarte.

Această formă de purificare ne este dată prin intermediul celor apropiaţi, de aceea în măsura în care reuşim să-i iertăm, în aceeaşi măsură sunt posibile schimbări interioare de profunzime.

Se cuvine să iertăm nu numai în gând ci şi cu sufletul. Cel mai mult ne leagă de trecut supărările neiertate.

Iertând un om care ne-a jignit sau ne-a supărat ne putem vindeca de o boală gravă. Roagă-te în permanenţă ca toţi cei din jurul tău să fie fericiţi, sănătoşi şi întreaga lume să fie binecuvântată.

Această rugăciune v-a iradia atât de multă iubire către întreaga lume încât iubirea se va întoarce la tine din belşug.

Cum dăruieşti aşa primeşti!

Răzbunându-te te faci egal cu adversarul.

Iertându-l te arăţi superior.

Iertând ne eliberăm pentru a ne putea înălţa.

Ar trebui să fim conştienţi că iertând îi eliberăm pe cei care ne-au greşit, deci iertând oferim libertate.

Să alegi calea iertării, pentru că numai ea desface rana încleştată în timp.

În dragostea omenească trebuie întotdeauna să existe o detaşare de omul iubit.

Cu cât aveţi mai multe pretenţii, iritări şi nemulţumiri faţă de omul apropiat cu atât mai mult creşte dependenţa de el.

Dependenţa de valorile materiale ne va omorî încetul cu încetul şi spiritul şi sufletul.

Gândirea noastră dispune de cea mai puternică forţă creatoare din întregul univers.

Gândul este cel care aduce pacea şi liniştea în sufletul nostru.

Gândul este cel care atrage binele sau răul în existenţa noastră.

Toate gândurile emise plutesc în aer ca nişte mine ameninţătoare pentru a lovi pe cel ce le-a produs.

O gândire sau o acţiune negativă este resimţită dureros de mii de organisme.

De aceea există o lege a naturii şi a ştiinţei (Principiul al III-lea al mecanicii cunoscut si sub numele de Principiul actiunii si reactiunii) conform căreia răul pricinuit altora ne face rău şi nouă înşine.

De aceea străduinţa de a ierta duşmanii şi de a îndrepta spre ei numai gânduri de pace şi iubire constituie un act protector pentru noi.

personal development

2011-06-18T23:57:00.003+03:00

http://www.21millionairesecrets.com/action--bonus.php

In vizita la Marianne .... sectiunea franceza (I)

2011-05-28T22:50:00.010+03:00

Am fost astazi in vizita la "Marianne, muza a creatorilor", o expozitie gazduita de Sala Auditorium a MNAR.

Cele 26 de schiţe în guaşă, realizate de creatorii de costume Alfred Choubrac şi Minon la începutul anilor 1900 pentru studiourile de film Pathé şi Gaumont ilustrează o Marianne diferită de reprezentările tradiţionale.

Războinică sau seducătoare, simbol al libertăţii şi al păcii, figură iconică atemporală, Marianne nu mai poartă veşmântul drapat, în stilul antichităţii greco-romane, şi boneta frigiană, atributul sclavilor eliberaţi.

Ea apare în rochie de bal, mantou sau tutu, cochetează cu transparenţe de tul sau voal, se acoperă cu mătase şi tafta, poartă coafuri moderne.

Nu renunţă însă la accesoriile sale simbolice: drapelul, balanţa, spada, cununa de lauri.

Marianne, muza a creatorilor

2011-05-28T21:58:00.012+03:00

Muzeul Naţional de Artă al României a gazduit in perioada 26 martie - 29 mai expoziţia Marianne, muză a creatorilor. Expoziţia (organizata impreuna cu Agenţia Arts Talents, Institutul Francez din Bucureşti şi Ambasada Franţei în România) a facut parte din seria evenimentelor organizate cu ocazia Zilei Internaţionale a Francofoniei (20 martie) şi este inclusă în manifestările din cadrul Festivalului de Modă Pasarela.

Expoziţia a ilustrat câteva dintre modurile în care personajul alegoric Marianne – simbolul Republicii Franceze şi întruchipare a idealurilor revoluţionare de libertate, egalitate, fraternitate – a inspirat şi continuă să inspire numeroşi creatori din lumea modei, a cinematografiei şi a artelor spectacolului.

Au fost expuse 26 de schiţe în guaşă, realizate de creatorii de costume Alfred Choubrac şi Minon la începutul anilor 1900 pentru studiourile de film Pathé şi Gaumont, care ilustrează o Marianne diferită de reprezentările tradiţionale. Războinică sau seducătoare, simbol al libertăţii şi al păcii, figură iconică atemporală, Marianne nu mai poartă veşmântul drapat, în stilul antichităţii greco-romane, şi boneta frigiană, atributul sclavilor eliberaţi, ci apare în rochie de bal, mantou sau tutu, cochetează cu transparenţe de tul sau voal, se acoperă cu mătase şi tafta, poartă coafuri moderne. Nu renunţă însă la accesoriile sale simbolice: drapelul, balanţa, spada, cununa de lauri.

Alături de lucrările de grafică, expoziţia a prezentat 6 rochii semnate de şase creatori talentaţi - Lefranc Ferrant, Margareth & moi, Stéphanie Renoma, Katherine Pradeau, Edward Achour şi Repetto - care o reinterpretează pe Marianne în spirit contemporan.

În pandant cu rochiile designerilor francezi, expoziţia a inclus şi creaţiile vestimentare ale unor autori români de succes: Wilhelmina Arz, Claudia Castrase, Lena Criveanu, Kristina Dragomir, Cristian Samfira, Florin Dobre, George Neagu, Iris Şerban şi Adelina Ivan.

Marianne, figura alegorică a valorilor statului francez înca din 1792, este un simbol important pentru poporul francez, reprezentările acesteia evoluând în funcţie de epocă. De la busturile clasice prezente în aproape toate instituţiile statului, la celebra reprezentare din tabloul lui Delacroix Libertatea călăuzind poporul şi până la prezenţa astăzi pe monede şi pe logo-ul oficial al guvernului francez, Marianne este un personaj actual şi, aşa cum o dovedeşte expoziţia de faţă, o eternă sursă de inspiraţie pentru artişti.

Expoziţia a fost concepută de Didier Jovenet şi Romain Leray de la Agenţia Arts Talents (www.artstalents.com) şi a mai fost prezentată în 2007 la Palatul Elysée, cu ocazia Zilelor Patrimoniului.

Despre judecarea aproapelui - N. Steinhardt

2011-05-22T23:22:00.001+03:00

Acum stiu, stiu ca orice ura, orice aversiune, orice tinere de minte a raului, orice lipsa de mila, orice lipsa de intelegere, bunavointa, simpatie, orice purtare cu oamenii, care nu e la nivelul gratiei si gingasiei unui menuet de Mozart, este un pacat si o spurcaciune. Nu numai omorul, ranirea, lovirea, jefuirea, injuratura, alungarea, dar orice vulgaritate, desconsiderare, orice cautatura rea, orice dispret, orice rea dispozitie, orice cuvant greu este de la diavol si strica totul. Acum stiu, am aflat si eu...

Tot articolul aici.

Revista arte si meserii

2011-05-01T01:28:00.001+03:00

http://revistaartesimeserii.ro/

Toti au vise ....

2011-04-27T02:32:00.005+03:00

"Toţi au vise, dar nu numai că nu le pun pe hârtie, dar nici măcar nu încearcă să le ducă până la capăt. Şi mă gândeam că dacă ai o idee, e responsabilitatea ta să vezi până unde poţi merge, să n-o laşi în aer."

Ioana Nemes

"...nu exista progres in arta..."

2011-04-22T00:38:00.007+03:00

picturi rupestre - Muntii Apuseni

"... trebuie afirmat cu tarie ca nu exista progres in arta, ci, inca din Preistorie, doar formule diferite care isi gasesc expresia finala proprie.
Astfel, in pofida unor pareri, sistemul de reprezentare al Renasterii nu este superior celui medieval, adaptat viziunii antropocentriste, adecvarea sa la reprezentarea misterului religios este problematica.

Arhitectura Parthenonului scoate in evidenta o conceptie statica de folosire a materialelor, la fel de bine adaptata obiectivului sau ca si cea a Turnului Eiffel, unde ingineria da nastere, in schimb, la o estetica foarte clara."

in Larousse - Istoria vizuala a artei - coordonator Claude Frontisi

Specificul artei

2011-04-21T19:26:00.003+03:00

Leonardo da Vinci - Doamna cu hermina

Incepand din sec. al XV-lea si pana in sec. al XIX-lea, au triumfat MIMESIS-ul (imitarea vizibilului) si ordinea clasica cu rangul de reguli academice,
care ne impregneaza intr-atat de puternic cultura, incat tind, pe parcursul ideologiei "frumosului" ideal, pe care-l incarnau lucrarile lui Leonardo da Vinci sau ale lui Rubens, sa delimiteze operele care fac dovada unei activitati artistice de cele care par sa se excluda.

Se uita insa prea usor faptul ca ceste categorii sunt fluctuante. O icoana bizantina, o masca africana, un desen din Paleolitic sau o ceramica greceasca sunt considerate opere de arta din cu totul alte motive decat un tablou de Poussin (sau ce s-ar putea spune despre o "cutie' de Manzoni!). Ceea ce le deosebeste sunt destinatia, felul producerii si semnificatia.

Practicile colectiei si ale muzeului, de altfel cu cele mai bune intentii, si acelea ale conservarii continua sa smulga artefactele din locurile lor de origine. Indepartandu-le de surse, le schimba destinatia, le fetisizeaza, le transforma in obiecte de delectare si le perturba functiunile originare.

In continuare, aceasta neintelegere anacronica apasa inca puternic asupra artei recente, apreciata ca nonconforma cu rigoarea "umanista", tinta a unor atacuri cu atat mai paradoxale cu cat ne afecteaza "direct".

Intre practici atat de eterogene exista totusi o solidaritate fundamentala: toate isi transmit continutul prin formele pe care le expun la vedere si, incidental, la citire. Cat despre realizarea lucrarilor, aceasta rezulta dintr-o munca a formei si asupra formei.

din Larousse - Istoria vizuala a artei - coordonator Claude Frontisi

Despre culoare

2011-04-18T00:25:00.004+03:00

Vincent van Gogh

Printre pictori circula o zicala foarte inteleapta: "Nu exista culori urate, numai raporturi gresite!", o atitudine pozitiva pentru a ajunge la rezultate valoroase. Orice culoare poate genera armonie daca isi gaseste un partener de dialog cromatic sau daca este utilizata in cantitatea si la calitatea potrivite.

Armonia cromatica este descrisa de teoreticieni si plasticieni in termeni apropiati armoniei muzicale. S-a observat ca anumite combinatii de culori sunt neplacute, in timp ce altele ofera privitorului o stare de bine si chiar de placere, precum face si muzica. Pentru a obtine armonia cromatica e necesar sa cunoastem specificul fiecarui tip de contrast, sa utilizam schemele cromatice clasice descoperite de specialisti sau pur si simplu sa ne urmam propriul simt artistic.

Articolul integral AICI.

Cravata - un test de calitate in 30 de secunde

2011-04-15T23:46:00.002+03:00

- Materialul: Tuseul materialului trebuie sa fie si consistent, si bogat.

- Suportul: Greutatea suportului trebuie sa sa compenseze greutatea materialului fetei si sa fie destul de substantiala pentru a produce efectul de rulare.

- Imprimeul: Um model imprimat pe materialul cravatei trebuie sa aiba contururi clare si contrast pronuntat

- Constructia din 3 piese: Cravatele de calitate superioara sunt alcatuite din 3 piese: fata, banda centrala si spatele.

- Croiala pe bie: Materialul cravatei trebuie sa fie croit la un unghi de 45 de grade.

- Cusatura intarita: O cravata trebuie sa aiba 2 asemenea cusaturi, usor rasucite.

- Firul central: Trebuie sa existe un fir central care sa parcurga intreaga lungime a cravatei, pentru ca aceasta sa-si mentina forma.

- Brida: Cautati bride din materialul cravatei si cusute de mana.

- Eticheta: Poate sluji drept brida, dar la cateva dintre cele mai bune marci e imprimata pe spatele cravatei.

- Dublura: Trebuie sa se intinda pe intreaga lungime a cravatei; cea mai buna dublura e din acelasi material cu cravata.

- Tighelul: O cusatura manuala este semnul unei executii de calitate superioara.

Ghidul elegantei masculine - Josh Karlen, Christopher Sulavik

A fi la moda ... a avea stil

2011-04-11T21:04:00.004+03:00

Foto: The Sartorialist

- Stil = expresia artistica unitara a unei singure personalitati creatoare
- A avea stil = a fi capabil sa realizezi un ansamblu al infatisarii individuale original si de o oarecare calitate

- A fi la moda = a fi vioi, adaptabil, in rand cu lumea
- A avea stil = a avea o insusire mult mai pretioasa: a avea nu doar personalitate, ci si capacitatea de a crea compozitii artistice prin care aceasta sa fie recunoscuta

1- In viata de zi cu zi, o anumita incadrare in moda curenta e legitima - transmite vizual aderarea la o colectivitate sociala, ca o retragere prudenta in multime, pentru a nu atrage atentia === acest caz e valabil la serviciu sau la scoala, acolo unde activitatea nu e bine sa fie tulburata de extravagante nelinistitoare

2 - Atitudinea opusa este sa nu te iei dupa nimeni, sa te imbraci cum iti sta bine, cum iti place === acest caz e valabil in intimitate, in timpul liber, in vacanta sau in mediile creative (moda, agentii de publicitate, etc), unde accentul se pune pe creativitate.

(rezumat) Barbatul si moda - Adina Nanu, Ovidiu Buta

Moda - definitii

2011-04-11T18:34:00.009+03:00

- In sensul cel mai larg - MODA desemneaza schimbarile frecvente in ambient, dans, muzica, literatura, etc, dar si in activitati si comportament, in functie de evolutia si variatiile gustului (ex: gestul de a saruta mana femeilor este considerat astazi demodat).

- In sens restrans - MODA se refera indeosebi la costum si anexele lui.

- Avem nevoie de schimbare pentru a combate monotonia traiului zilnic, plictiseala.

Improspatarea imaginii umane se face ca un joc, schimband cate ceva din aspectul cunoscut. Nu e vorba de a modifica toata infatisarea, ci doar de a stimula vederea printr-un amanunt surprinzator, de a atrage atentia asupra altei parti a corpului decat de obicei, trezind alte asociatii si trairi.

- MODA este un puternic elixir, ce ne ajuta sa traim mai intens clipa care trece si din care e facuta viata.

- Definita ironic, MODA este ceea ce se demodeaza (Jean Cocteau)..... altfel spus, ceea ce astazi ti se pare nou si viu, dar care, dupa ce trece un timp, devine obisnuit, invechit si merita schimbat.

- MODA cuprinde un sir continuu de experimente, lansate de cei mai prestigiosi creatori de imagine, care devin cunoscute de marele public si, daca raspund aspiratiilor majoritatii, sunt adoptate pe scara larga pentru ca, dupa o vreme, sa se banalizeze.

- MODA functioneaza ca un motor in 3 timpi: inventare, raspandire, perimare.

- MODA inseamna improspatare.

(rezumat) Barbatul si moda - Adina Nanu, Ovidiu Buta

Costumul in Creta antica

2011-03-13T00:11:00.007+02:00

Femei din Creta - reconstituire

Antichitatea a cunoscut si costumul cusut, nu numai pe cel drapat.

In epoca de aur a civilizatiei cretane, catre anul 1500 i.H., acestia purtau un costum foarte diferentiat dupa sex.

Barbatii nu aveau decat o fasie de panza, de la centura pana la gambe, sub o centura inalta.

Printul cu flori de crin - Knossos, 1500 IH

Femeile apareau imbracate cu corsaje foarte decoltate, foarte stramte, cu maneci pana la cot, ale caror cusaturi erau subliniate prin panglici, si in fuste-clopot garnisite cu volane sau cu broderii.

Zeita serpilor

Acest tip de costum, neobisnuit in contextul general al lumii antice, a disparut odata cu cucerirea Cretei de catre greci. Acestia purtau haine drapate, tesute dupa dimensiunile purtatorului.

(rezumat) din Istoria vestimentatiei europene - Cecilia Caragea

Chalayan si Creta?

2011-03-12T23:27:00.017+02:00

Snake Goddess

O statueta din faianta si o masuta din lemn?
Au ceva in comun?

Tu, ce parere ai?

Hussein Chalayan

idealul uman

2011-03-07T00:12:00.005+02:00

Madame Gres

Ideea pe care omul si-o face despre frumos se intipareste in toata gateala lui, ii boteste sau ii scrobeste haina, ii rotunjeste sau indreapta tinuta si, cu timpul, se insinueaza subtil in trasaturile chipului. Omul sfarseste prin a fi ceea ce ar vrea sa fie.

C. Baudelaire - Curiozitati estetice

Decor si costum

2011-03-04T00:21:00.005+02:00

Vivienne Westwood - Gold

Orice om este un "creator"atunci cand vine vorba de propria imagine!

De la tatuaj la alegerea unei cravate, procesul de creatie este acelasi ... fiecare incearca prin hainele sale, prin amploare, ritm, culoare si celelalte mijloace de expresie plastica, sa-si modeleze o infatisare cat mai apropiata de idealul pe care doreste sa-l exprime in viata, corectand eventual imperfectiunile.
Sculptura nu poate exista decat cioplita in lemn sau in piatra sau turnata in bronz, pictura prinde fiinta in culoare, iar costumul il face pe om!
Prin imbracaminte (o a doua piele) omul se recreaza pe sine, in acord cu ambientul vietii sale (un al treilea invelis). Prin aceste straturi ocrotitoare si totodata expresive se produce o comunicare vizuala cu semenii, uneori chiar mai directa si mai convingatoare decat prin cuvinte.

Ca si arhitectura, mobilierul, ceramica, textilele, etc care laolalta alcatuiesc cadrul vietii omului, costumul depinde de nevoile materiale si spirituale ale societatii, in dezvoltarea sa istorica. Suferind prin purtare o uzura mai rapida, costumul se schimba cel mai repede, oglindeste cel mai prompt neincetata evolutie a civilizatiei. La fel cu toate celelalte obiecte de arta, costumul are o functie practica, una de comunicare si una estetica.
Practic, imbracamintea raspunde nevoii de aparare a corpului de intemperii (purtarea blanurilor, impermeabilelor, etc). Chiar si in tinuturile calde, vestimentatia redusa la minim nu lipseste. In acest caz, neindeplinind un rol practic, s-a invocat ca motiv pudoarea, o notiune al carui inteles a variat foarte mult in timp si spatiu (istoric si geografic).
Oamenii se imbraca in primul rand pentru a comunica, prin aspect, rolul pe care-l joaca in organizarea si ierarhia comunitatii....privesti o palarie si poti citi locul ocupat de purtator in colectivitatea din care face parte (coroana, sapca, etc). Rolul sefului de grup sau al vrajitorului, apartenenta la o anumita comunitate sau alta erau marcate prin semne grafice sau pete de culoare simbolice.

(rezumat) din Arta, stil, costum - Adina Nanu

Rosu!

2011-03-03T10:34:00.000+02:00

Tonicella lineata, a polyplacophoran or chiton, anterior end towards the right

Africa

2011-03-03T09:34:00.001+02:00

O rochie "masai"!

Parfumul anilor 40

2010-10-16T01:06:00.000+03:00

Scrisori imaginare - Octavian Paler

2010-10-09T20:22:00.001+03:00

"Despre adevarata singuratate nu vorbim decat in soapta. Nu putem tine conferinte publice despre ea. Dealtfel, ce mai inseamna o singuratate trambitata? Nu voi recunoaste decat in fata mea ca sunt singur. Si uneori prefer sa mi-o ascund si mie."

sursa: http://octavianpaler.ro/comentarii-si-citate/singuratatea/

Po(z)ne de vacanta

2010-10-07T22:44:00.000+03:00

Marc va participa la "Concursul de fotografie pentru elevii claselor primare si gimnaziale" organizat de Scoala Anastasia Popescu.

Pozele sunt facute de el ... eu, doar le-am "aranjat" un pic!

Tie care ti se pare cea mai reusita?

YSL Manifesto

2010-09-11T22:31:00.000+03:00

YSL Manifesto

It does not matter ...

2010-09-11T13:24:00.000+03:00

It does not matter how slow you go so long as you do not stop.

— Wisdom of Confucius

The Curious Case of Benjamin Button

2010-09-04T12:56:00.000+03:00

"For what it's worth: it's never too late or, in my case, too early to be whoever you want to be. There's no time limit, stop whenever you want. You can change or stay the same, there are no rules to this thing. We can make the best or the worst of it. I hope you make the best of it. And I hope you see things that startle you. I hope you feel things you never felt before. I hope you meet people with a different point of view. I hope you live a life you're proud of. If you find that you're not, I hope you have the strength to start all over again. "

"You never know what's coming for you."

Spanzurati-ne!

2010-05-22T14:59:00.000+03:00

Sunt intr-o stare de permanenta greata, de uimire in fata incapacitatii conducatorilor nostri de a actiona, de a comunica, de a conduce....

Foto: flickr.com

Am citit in mai multe locuri: pe e-mail, pe diferite site-uri, acest text....

Spânzuraţi-ne !!!

Nu înţeleg de ce ţipă Băsescu la mine.
De ce mă ameninţă că intră România în colaps.
În ceea ce mă priveşte, ţara mi se pare în colaps dintodeauna. De când m-am născut.

Comuniştii, nu ştiu cum se făcea, dar nu se ajungeau fără să ne ia la contract porcul din coteţ. Erau stăpâni pe livada noastră, pe cazanul cu ţuică, pe orătăniile din bătătură.

Pe capitalişti i-am primit cu bucurie generoasă, aproape nefirească.Trezirea din reverie m-a dus în primul colaps. În dificultate a fost ţara şi la mica privatizare, şi la marea privatizare, şi după ce am scăpat de primul FMI, şi când duduia economia, şi când căutam luminiţa de la capătul tunelului, pe care văd că n-am mai găsit-o. Va fi fiind, probabil, lumânarea de la căpătâiul părinţilor şi bunilor noştri.

Şi-acum aud că România se duce fix în faliment.

Iar Traian Băsescu mă solicită să fiu solidară nu ştiu cu cine, să dau 25% din leafa mea, 15% din pensia mea.

Mă uit la Băsescu şi nu seamănă a om aflat în criză. Nici Guvernul sau Parlamentul nu sunt în criză. Nici miile de hectare de vile nu-s crizate.

Dar, defectul meu, am avut ochi de văzut şi urechi de auzit.

- Da. Aparatul de stat este uriaş. Dar nu populaţia l-a făcut uriaş.Voi, clasa politică l-aţi transformat în monstru.
- Dacă există un monstru care căpuşează mediul privat, acela nu este profesorul, doctorul, inginerul, funcţionarul public; monstrul care a încălecat ţara asta sunteţi voi, clasa politică. Şi pentru că sunteţi la putere peste tot, voi, PDL, sunteţi grasul care l-a încălecat pe slab! Cu contribuţia anterioară, în ordine procentelor de reprezentare în structurile politice, a PSD (30%), a PNL(15%), a UDMR (6%) etc... Aţi devastat România cum nici popoarele migratoare n-ar fi reuşit. Şi-apoi aţi călărit ţara, aţi luat-o sub asuprire. Nici nu mai poate respira, de câtă clientelă i-aţi vârât pe gât.
- Aţi spart instituţiile statului nu pentru că aşa era necesar, ci pentru că vă trebuiau posturi de conducere pentru clientela de partid.
- Aţi creat instituţii noi nu pentru că nu funcţiona statul fără ele, ci pentru că aţi avut un mofturos căruia, fiindcă i s-a năzărit să fie mare director, mare preşedinte, i-aţi fabricat o instituţie. Şi nu v-a ajuns: an de an, legislatură de legislatură, aţi mai creat alte structuri; aţi adus directori noi, ceilalţi au rămas în sistem.
- Nu populaţia ocroteşte fărădelegea în ţara asta, ci voi, cu cercurile voastre de interese cu tot.
- Nu populaţia a votat pensii de 370.000.000 lei vechi. Şi venituri de 100.000 de euro pe an, de la stat.Voi, clasa politică, aţi făcut-o: în guvernele formate din partidele voastre, în parlamentul format din partidele voastre, iar legile le-a promulgat... instituţia preşedintelui României.
- Nu mama - mare din pământ a distrus industria, a vândut petrolul şi rafinăriile, a tăiat pădurile şi a mânărit pământurile. Ministere conduse de voi, clasa politică, au făcut-o. Prefecturile voastre, consiliile judeţene ale voastre, primăriile voastre.
- Nu populaţia a prăpădit banii statului – sute şi mii de miliarde de lei, munţi de bani- pe licitaţii trucate, pe lucrări proaste, inutile, pe şosele cu gropi, pe autostrăzi care înghit bani cu ghiotura, ci primarii voştri, ai clasei politice; consilierii voştri, ai clasei politice; miniştri voştri, ai clasei politice.
- Nu populaţia a organizat doi ani întregi de dănţuieli, de parcă venea sfârşitul lumii. Voi, clasa politică, aţi făcut-o. Pe banii cui?!! Pe ăştia pe care-i tăiaţi azi de la pensionari!
- V-aţi construit un aparat uriaş de represiune: ministere, agenţii, deconcentrate conduse de voi şi clientela voastră politică. Prin ei, controlaţi tot, terorizaţi înstituţiile mai ceva decât poliţia politică a lui Ceauşescu.
- Nu populaţia se află în AGA şi CA din companiile şi băncile de stat, plătite, am văzut, regeşte, ci voi, clasa politică.
- Nu populaţia a stricat ţara asta la fiecare patru ani, ci voi, clasa politică. Cum aţi venit, aţi distrus tot ceea ce a făcut guvernul de dinainte şi aţi luat-o iar de la zero. Şi-apoi, aţi rostogolit vinovăţii între voi, partidele politice, de parcă aţi fi jucat ping-pong cu România. Daţi-vă afară întâi pe voi şi clanurile voastre şi-apoi să v-atingeţi de părinţii noştri!

Şi veniţi, acum, să mă trageţi de urechi pe mine. Să ne trageţi de urechi pe noi, că se duce România de râpă. Vreţi s-o scoateţi din criză pe spinarea şomerilor, a pensionarilor şi a bugetarilor de execuţie, cei care vă ţin în spate aleşii şi numiţii, în funcţiile de conducere. Cu ce curaj? Cu ce moralitate? Până să vă atingeţi de pensionarul ăla slăbănog, de profesorul care v-a pus creionul în mână, restructuraţi-vă întâi pe voi! Daţi-vă afară şi în şomaj pe voi, pe oamenii voştri, ai clasei politice, şi după aceea scuipaţi pe noi.

După aceea umblaţi la salariile şi pensiile necăjite. După aceea să-l certaţi pe bătrân că mai are îndrăzneala să trăiască, să ducă România-n faliment, cu venitul lui... gras, de 500 sau 600 de lei.

1.Dacă nu sunteţi capabili să comasaţi sau să desfiinţaţi instituţiile de pomană create de voi, clasa politică, măcar reduceţi numărul de directori. Aveţi o droaie de şefi. Aţi umplut ţara de şefi. Pe ei daţi-i afară întâi şi după aceea ajungeţi la pensionar. Sau la doctor.
2. Trei sferturi dintre directorii voştri pe care i-aţi instalat, moţ, în instituţiile bugetare, au afaceri acasă. Fac afaceri cu banul public. Daţi-i pe aceştia afară! Nu ei să mănânce cu două guri, şi de la firma lor grasă, şi de la buget, iar altul să crape de foame!
3. Luaţi-vă clientela politică din toate AGA şi CA-urile companiilor de stat, de pe lângă primării, consilii judeţene şi ministere. Aveţi deja directori acolo, există specialişti.
4. Daţi-vă afară consilierii de la birourile demnitarului. De ce aţi crede că ei sunt mai puţin paraziţi pe buget decât profesorul?
5. Daţi-vă afară consilierii de pe lângă miniştri, secretari de stat, subsecretari de stat, primari, prefecţi, preşedinţi de consilii judeţene, căţel, purcel, directori generali, din companiile de stat, din parcurile industriale.
6. Încetaţi să mai căpuşaţi ministerele (primăriile, consiliile judeţene) cu clientela pe care o serviţi cu miliarde de euro.
7. Voi, clasa politică, aţi creat şi întreţineţi evaziunea fiscală şi munca la negru. Oamenii voştri, ai partidelor, îi protejează. Îi apără de funcţionari, să nu-i descopere. Îi apără de lege.
8.După ce veţi face toate astea, abia atunci să aveţi îndrăzneala să vă legaţi de bătrânii acestei ţări.

Asta este România, dle Băsescu. O ştiţi, o cunoaşteţi, dar nu îndrăzniţi să vă apropiaţi de clanuri. Dar vă este la îndemână să-i jupuiţi de vii pe bătrâni. Sunt inofensivi. Ascultători. Mult prea blajini. Tăcuţi. Loviţi-i cu nădejde! Nu ţipă.

Adevarul dintr-un articol de Florin Negrutiu!

2010-05-13T21:31:00.000+03:00

Foto: flickr.com
"Te ştiu de mult, mi te agăţi în fiecare zi de picioare, umil şi mieros ca un cerşetor. Întorc îngreţoşat capul şi te aud cum mă înjuri pe la spate de mamă. N-ai nevoie de banul meu, obrazul ăla gros îţi plesneşte de sănătate, dar aşa te-ai învăţat: să mă buzunăreşti, să mă fraiereşti, să mă faci. Pentru tine, am fost întotdeauna un prost bun de jefuit. Ai mei m-au învăţat să las de la mine, să învăţ, să las loc de bună ziua şi chiar să fiu căpos ca să răzbesc, dar nu mi-au zis nimic despre tupeu."
Citeste articolul integral .... aici.

Alte articole scrise de Florin Negrutiu ...aici

Mesaj de la Florin Serban, regizorul filmului "Eu cand vreau sa fluier, fluier"

2010-04-20T23:01:00.000+03:00

Foto: flickr.com

Mesaj de la Florin Serban, regizorul filmului "Eu cand vreau sa fluier, fluier"

Dragii mei,
nu inoportunez niciodata cu postari, dar lucrul asta vreau sa il fac public, cat mai public. Dupa cum unii dintre voi stiti, unul din actorii din "Eu cand vreau sa fluier, fluier" a fost arestat. Cele ce urmeaza sunt randuri despre el. Asa cum sper ca filmul sa schimbe ceva, poate ca si articolul ce urmeaza poate schimba ceva. Poate faptul in care voi l-ati privi pe omul asta. Ar fi suficient. V-as ramane indatorat daca veti avea generozitatea sa il puneti si voi pe ce aveti: blog, site, mai-stiu-eu-ce.

http://www.gandul.info/pagini/scarba-5914991

Hai sa invatam!

2010-04-13T00:03:00.001+03:00

Foto: flickr.com

Particip la un curs de ...inginerie. Am platit o gramada de bani pentru asta. La fel ca mine au facut alti peste vreo suta de oameni. Unii au dat banii din buzunarul lor, altii din conturile firmelor pentru care lucreaza sau pe care le detin.
Se petrece totul intr-o sala de festivitati, echipa de profesori e de vreo 12 persoane, nume grele de la mai multe facultati din Bucuresti.

Astazi a fost prima zi de cursuri...greu al naibii... program de la 9 la 18.

La sfarsitul zilei, nu pot spune decat ca am un gust de greata.
Citeste mai departe...

In primul rand - profesorii.
E ok ca au invatat sa foloseasca Power Point-ul. Good job!
Au transformat textele de 12 pagini in prezentari de 140 de pagini!!!
Nu au aflat insa ca, pentru o sala mare, prezentarea trebuie scrisa cu caractere putine si mari ... ca sa vada si omu' din fundu' salii. Ne-au asigurat ca vom primi un CD cu toate prezentarile pana la sfarsitul zilei...si l-am si primit ... ha, ha, ha .... de ce au mai citit de pe ecran cuvant cu cuvant....rostul era sa ne atraga atentia asupra unor chestii care exista printre randuri....de citit stim si noi...chiar daca suntem ingineri.
Nu au auzit de cursuri de Presentation skills si Powerfull presentations?
Nici unul dintre ei nu stie sa energizeze auditoriul, sa-l faca sa participe, sa-l tina treaz, sa faca o gluma....si cate ar mai fi de invatat!

Trist, trist si foarte gri.

In al doilea rand cursantii.
Bai fratilor, eu chiar nu inteleg cum vine treaba asta. Dai o gramada de bani, iti aduci fundu' in sala, dar te pui pe comentarii cu colegu'...minute in sir. De ce ai venit? Sa vorbesti? Nu puteai sa faci asta pe gratis, in alte locuiri....repet, pe gratis. Daca a platit firma pentru tine, aia sunt chiar fraieri! Stiu ca tu ai venit sa-ti bati joc de banii lor?
Le trece oare prin capul foarte doct (ei cunosc foarte bine ce se spune, de aceea vorbesc, nu?) ca sunt multi altii in jur mai constiintiosi, mai seriosi, care au venit sa afle si lucruri noi, sa invete....le trece prin cap ca deranjeaza, ca nu-i o atitudine de bun simt....chiar daca sunt ingineri, in mare majoritate barbati, li se pare o rusine sa fie civilizati?!

In al treilea rand, tot cursantii, si ale lor telefoane.
Telefoanele mobile, denumite si GSM-uri au foarte multe facilitati, butoane, culori si marimi. Butoanele, macar unele dintre ele sunt foarte importante....unele au in spate scurtaturi spre meniu....poti schimba modul cum suna telefonul in functie de starea ta....daca esti afara, in zgomot, il dai mai tare sa-l auzi, ca te suna colaboratorul sa-i spui nu stiu ce lungime de cablu....daca esti intr-o sedinta, il dai mai incet, sa nu-i disperi pe toti cu melodia de ciocarlie, sunet total "unprofessional", care ia mintile celor din apropiere....

Cand esti intr-o sala cu peste 100 de oameni care se zgaiesc spre niste ecrane cu litere, cifre si semne multe, nu raspunzi la telefonul celular si vorbesti acolo in sala....ok, arde, trebuie sa raspunzi ca altfel ia foc proiectul pentru care-ti spetesti spatele de vreo 3 luni, pentru care ai deadline maine....dar, dai si tu "busy tone", iesi afara in liniste si vorbesti undeva pe hol, unde nu deranjezi pe altii....ar fi trebuit sa-i anunti ieri pe colaboratorii tai apropiati, ca urmeaza sa te duci la un curs...nu-ti convine, dar e ordin de la stapanire ....sa stie ca te pot cauta, dar procedura este speciala, ca pentru zile speciale!

Bai da, ati ghicit, am fost angajatul unei multinationale timp de 10 ani....am invatat in perioada de start-up de la expati - americani, canadieni, irlandezi, englezi si alte natii - reguli de bun simt in business...le-am invatat, le-am notat, le-am tinut minte si le-am aplicat...mi-ar placea sa le stie si altii....pot sa le spun si altora, care nu au avut norocul meu....
Invatati, invatati, invatati...spunea Lenin! Lenin nu .... bun dar, vorbele astea ... bun!

E bine sa invatam chestiile bune, pe care le fac toti cei din lumea civilizata a businessului.... sa invatam sa muncim cum trebuie, cand trebuie, unde trebuie....sa invatam sa ne distram....sa invatam sa ne respectam si in business si in afara lui....sa invatam sa fim punctuali....sa invatam sa invatam....sa invatam din greseli....sa invatam de la cei care stiu mai multe decat noi, fara orgolii prostesti...sa nu uitam ce am invatat....sa aplicam ce am invatat si dupa ce profesorii intorc spatele si pleaca spre casele lor!

Seful meu din multinationala - director de departament - mi-a spus in prima mea zi de munca ... "nu-ti fie frica ca gresesti, dar invata din fiecare greseala, invata cum sa faci sa nu o mai repeti!" si "daca o regula functioneaza nu ai nici un motiv s-o schimbi"!

PS - Supliment:

Pentru ca in jurul meu sunt unii care se vaita ca participa la sedinte care dureaza cate 4 ore, care nu sunt anuntate din timp, etc....iata un indrumar esential pentru o sedinta eficienta....reguli simple, numai trebuie aplicate si respectate ... pot fi extrapolate si in alte situatii.

"12 Quality Meeting Rules"

1. Define clear goals for the meeting. Do we need a meeting for this?

2. Send out the invitation on time, the complete agenda and preparations.

3. Avoid interruptions, telephones and GSM’s.

4. Be prepared.

5. Apologize on time if you cannot attend.

6. Start and end on time.

7. Respect for each other, no interruptions, listen actively.

8. Focus on ideas and solutions, not on persons and problems.

9. Stick to the agenda.

10. Summarize at the end of the meeting decisions, actions, persons responsible and deadlines.

11. Evaluate the quality of the meeting.

12. Hold on your commitments; carry out the decisions.

Ei, ce zici, e greu?

M-am saturat de vaicareli!

2010-04-11T22:36:00.000+03:00

Ne place sa ne vaitam, sa consideram ca suntem mai prosti, mai nenorociti decat altii si ca nu avem nici o scapare. Dar toate natiile au uscaturile lor, nici una nu este perfecta.

Citeste mai departe ...

Intalnesc in diferite medii oameni care contrazic vorbele de mai sus. Se poate si altfel.

Sunt oameni frumosi cu vise si realizari....pun aici numai cateva exemple care-mi vin repede in minte ...
http://www.adrianoianu.com/

http://historo.wordpress.com/2010/04/11/essential-outlines-art-deco-block-of-flats/

http://lolafactory.wordpress.ro

http://www.andreeabanita.ro/

http://www.traiescfrumos.ro/blog/

http://missvdesign.blogspot.com/

http://kittenwear.blogspot.com/ ..... si sunt numai cativa dintre cei de care am aflat eu!

Am incetat sa mai gandesc ca suntem fara scapare, ci ca sunt numai anumiti oameni care nu mai au scapare, si eu nu vreau sa ma numar printre ei...din pacate pentru noi, dreptul de vot este acordat prea multor inculti, necivilizati, muritori de foame si foarte usor de manipulat...dar trebuie sa ne impacam cu faptul ca nici un lucru bun si maret nu se face peste noapte...alt defect al acestei natii balcanice....vrem totul repede si fara efort!

Astazi sunt convinsa ca e nevoie de o revolutie in fiecare dintre noi, o lupta cu noi si cu defectele noastre, o lupta permanenta cu mici si mari slabiciuni, date de genetica natiei, de educatia fiecaruia dintre noi, de conditiile de viata de acum si de altadata, etc. Important e sa ne gasim fiecare un sistem de referinta viabil, un sistem de valori si principii de calitate si autentic si sa luptam sa ajungem sa ne confundam cat mai bine cu el.

Sa incercam apoi sa influentam in bine vecinatatile, indiferent ca e vorba de copii, adulti, cunoscuti sau necunoscuti. La un moment dat efortul fiecaruia dintre noi se va vedea, dar pana atunci trebuie sa muncim.

Da, MUNCA e privita cu ochi neincrezatori pe aici pe la noi....in general cine munceste e prost si fraier....cine munceste din greu, si e serios, si smerit, si stie ce vrea, si viseaza sa faca ceva in viitor e o ciudatenie....dar ei exista, si sunt aici printre noi....as vrea sa aud de cat mai multi dintre ei, sa le cunosc parcursul, sa stiu cum au invatat sa treaca peste greutati, cum au gasit putere si ambitie sa-si realizeze visele, sa-si urmeze calea lor!

Dumnezeu sa ne ajute sa ne gasim fiecare drumul cel bun!

Despre romanii de acum...si de altadata

2010-03-22T00:02:00.001+02:00

Biserica Vacaresti

"Ce e un mitocan? El nu reprezintă o categorie socială, dar se găseşte abundent în toată societatea românească şi ia toate aspectele, exercită toate funcţiile, e omniscient şi veşnic prezent în treburile româneşti.[...] Mitocanul e îngâmfatul zeflemist şi sceptic, care rezolvă orice situaţie, orice problemă oricât de gravă cu un spirit vulgar.
Citeste mai departe ...
Mitocanul are o putere corosivă asuprea vieţii noastre intelectuale şi mai ales asupra vieţii noastre de stat. Mitocanul s-a născut supărat şi contra! Contra oricărei iniţiative generoase, contra instituţiilor existente, contra optimismului, contra eroismului. E patriotard cu toate că e antipatriotic, e amoral dar sever, e obraznic şi laş. Ceea ce face însă din mitocan vrăjmaşul numărul 1 al civilizaţiei româneşti e dorinţa lui de a vâna iluziile şi idealurile şi de a dărâma metodic speranţele, de a zădărnici optimismul, de a inocula în inimi curate şi mândre complexe de inferioritate, de a cultiva înjosirea şi de a încerca a menţine viaţa românească într-o ipostază de autoironizare, de denigrare şi de lipsă de încredere.[...]
Arhitecţii cari nu-şi pot permite luxul suprem: izolarea au fost însă într-o largă măsură victima mitocanului. Zăpăceala lipsei lui de intelectualitate, neaderenţa lui reală cu pământul, incapacitatea sa de a se încadra în sânul unei discipline a adus spre acest nihilism de forme şi exces de elemente în arhitectura capitalei. Informându-se numai la cinematograf după mese prea lungi şi zile goale, mitocanul ar dori să rezume în casa lui decorul tuturor dramelor pasionale, în care faţade din ţara bască au ferestre veneţiene sau faţade mexicane au elemente brâncoveneşti, pe când cupole romane acopera săli de baie şi catapetesme servesc drept bar pentru a servi cocktailuri. [...]
Tăvălit în beatitudinea vulgarităţii sale, el nu-şi dă seama că vremurile se schimbă şi lucrează pe nesimţite dar metodic în contra lui. Faţă de gravitatea vieţii de astăzi el este menit pieirii. [...] Totuşi, mult după dispariţia mitocanului de pe scena actualităţii, ravagiile lăsate de dânsul se vor simţi."

extras din "GM Cantacuzino - Izvoare şi popasuri, Editura Eminescu 1977"
(citeste articolul complet din "Bucurestii noi si vechi")

Natia noastra are multe tare, multe defecte si nu de acum, ci dintotdeauna.

Sunt multe scrieri care dovedesc acest lucru si citatul de mai sus e numai un exemplu.

Cred ca a venit timpul sa ne impacam cu ideea ca suntem cine suntem: un popor, niste persoane cu bune si cu rele.
E timpul sa mergem mai departe, adica sa incercam sa devenim mai buni.
Hai sa renuntam la vaicareli si sa trecem la fapte.

PS: Am gasit un blog remarcabil despre arhitectura romaneasca a secolelor XIX-XX - "case de epoca".

We have all the time in the world!

2010-03-05T02:25:00.000+02:00

De ce spunem mai mereu ca nu avem timp?

Exista o regula simpla: ai tot TIMPUL din lume daca daruiesti IUBIRE!

"We have all, the time in the world
Time ENOUGH for life
To UNFOLD
All the prescious things
Love has in store

Citeste mai departe ...

We have all the love in the world

If that's all we have

You will find

We need nothing more

Every step of the way

Will find us

With the cares of the world

Far behind us

We have all the time in the world

Just for love

Nothing more

Nothing less

Only love

Every step of the way

Will find us

With the cares of the world

Far behind us

Yes

We have all the time in the world

Just for love

Nothing more

Nothing less

Only love

Only love."

Cantece ... culori

2010-03-01T12:07:00.000+02:00

Foto: flickr.com

Recitesc de ceva vreme vorbe ale lui Nichita Stanescu ... imi sunt mai aproape de suflet, de minte ca niciodata ...

Ce bine că esti

E o întâmplare a fiintei mele
si atunci fericirea dinlauntrul meu
e mai puternica decât mine, decât oasele mele,
pe care mi le scrisnesti intr-o imbratisare
mereu dureroasa, minunata mereu.
Să stam de vorba, să vorbim, să spunem cuvinte
lungi, sticloase, ca niste dalti ce despart
fluviul rece în delta fierbinte,

ziua de noapte, bazaltul de bazalt.

Du-mă, fericire, în sus, si izbeste-mi

timpla de stele, până când
lumea mea prelunga si în nesfirsire
se face coloana sau altceva
mult mai inalt si mult mai curând.

Ce bine ca esti, ce mirare ca sunt!
Doua cântece diferite, lovindu-se amestecindu-se,
doua culori ce nu s-au văzut niciodata,
una foarte de jos, intoarsa spre pământ,
una foarte de sus, aproape rupta
în infrigurata, neasemuita lupta
a minunii ca esti, a-ntimplarii ca sunt.

...in cercul meu magic suntem mai multe cantece, mai multe culori .... ne-am intalnit si vrem sa "devenim" ... vrem mai bun, mai simplu, mai mult!

Brat la brat cu amicul Saint-Exupery!

2010-02-26T10:09:00.000+02:00

Bamboo: A symbol for longevity (it's always got green shoots) as well as strength and grace (it bends readily but doesn't break easily). In Chinese philosophy the straight stem of bamboo symbolizes the path towards enlightenment, the segments of the stem being the steps along the way.

"Perfecţiunea e atinsă nu atunci când nu mai este nimic de adăugat, ci când nu mai este nimic de înlăturat."
Antoine de Saint-Exupery
Citeste mai departe ...
Am pastrat aceste cuvinte in gand, le-am repetat, mi-am pus intrebari ... le-am spus neincetat, pana si-au pierdut intelesul fiecare in parte, dar si l-au capatat ca intreg ...

Am citit aceste cuvinte, acum cateva zile. Intamplator, total intamplator.

Zambesc. Se intampla in ultima perioada multe lucruri ... intamplatoare.
Batranul de sus ... o fi ajuns EL la concluzia ca, trebuie sa ma impinga de la spate, pentru ca altfel, n-o scoate la capat cu mine, adica eu n-o scot la capat singura....si deci, EL impinge ...
De ceva vreme, am intrat intr-un cerc magic ... construit si locuit de oameni, evenimente, cuvinte si senzatii magice ... e ireal ... simt cum EL impinge, si impinge serios.
Daaa ... pentru ca eu am prostul obicei sa stau pe scaun, uneori aproape inerta ... hmmm, incearca sa impingi un om care sta pe scaun ... e un calvar...se impiedica scaunul, cade omu' de pe scaun, te opresti, il astepti sa se aseze la loc, iar impingi, iar cade ...

Totul a inceput demult ... a stat .... a repornit ... s-a oprit ... a reinceput, cu ceva timp in urma, cu mai mare forta ... doua cuvinte ... Kitten si Lola ... oare, totul sta in cuvinte? ... o intalnire ... MissV ... Andrada ... un curs despre Moda .... Carmen ... un interviu ... Iullia ... Adrian ...
Cuvinte oameni, cuvinte incurajari, cuvinte bune, cuvinte suflet .... oameni magici!

In dimineata aceasta am citit-o, din nou, pe Lola ... m-am umplut intr-un mod miraculos, inca o data, de magie ... sunt pe drumul cel bun ... fac curatenie prin sufletul meu, prin profunzimile mele, prin lumina mea interioara, prin iubirile mele curate ... ies afara din pivnita ... merg in SUS!
Sunt pe acelasi drum pe care l-am inceput de multe ori ... pe care l-am abandonat de si mai multe ori .... un drum desenat din vise, din pasiuni, din fragilitati, din "delicateriile" mele ... lucrez din nou "la MINE"!
Acum, aici, am un singur gand: sa merg pana la capat!
Sa ajung acolo, fata in fata cu samanta mea interioara, si sa-i spun cat de mult ... IUBESC!

Pentru aceasta magie transformatoare, pe care ati imprastiat-o deasupra mea, am simtit nevoia sa spun ... MULTUMESC!

Alte articole:
Send your love to me
Zambiti, va rog!
Nu cred ca-mi strica la frumusete!
Luca reload!
Fiti buni!

Alexander McQueen nu mai e!

2010-02-12T13:47:00.000+02:00

Alexander McQueen nu mai este!
Creatiile lui, le-ai fi putut recunoaste oricand...acestea sunt ultimele prezentate!
Citeste mai departe ...

R.I.P...Lee Alexander McQueen!

Alte articole:
Doar muzica si ... dans
Let your children ... be free
Luca ... reload

MO Concept Blog

2010-02-06T21:11:00.000+02:00

MO Concept Blog este un jurnal personal...
Citeste mai departe ...

... o galerie de emotii...un loc de intalnire si destindere...prieteni, muzica, cuvinte bune...un spatiu foarte personal decorat cu creatii inspirate de copii mei...un club de noapte pentru ganduri tarzii...un album cu amintiri...si multe altele...

Bine ai venit!

Cea mai buna...MO

2010-02-06T16:27:00.000+02:00

Sunt in multe feluri...mai bune...mai putin bune...vreau sa ma cunosc mai bine...sa aflu care fel al meu este cel mai bun...inca ma caut!
Citeste mai departe ...

Mi-ar fi placut sa fiu dansatoare...cantareata...pianista...pictorita...scriitoare...poetesa...creatoare de moda...fashion designer sau multe altele, la fel de artistice....si sa fiu cea mai buna!

Inca nu sunt cea mai buna, in nici un domeniu...nu am ajuns la performanta maxima...unii m-ar contrazice si ar bombani spunand ca sunt cea mai buna la "pierdut timpul cu prostii"! Am incercat din rasputeri cu unele...scoala, sport, fiica, sotie, angajata unui departament de multinationala ...si inca multe altele...dar, nu a fost sa fie!

Mi-ar fi placut sa-mi spuna cineva:

Dar, nu mi s-a intamplat si nici nu mai astept sa mi se intample!

De acum inainte aleg EU sa fiu...cea mai buna MO...si gata!

Alte articole:
Asa ca, fiti buni!
Your children...let them free!
Proiectul ... 12.045 zile!

Bine, atunci ma duc sa desenez!

2010-02-05T01:03:00.000+02:00

...conversatie cu Luca, astazi pe la ora 17:00:
Citeste mai departe ...

Luca: Mama, imi dai te rog frumos ciocolata?
Eu: Pui, dar ai mancat trei azi: dimineata, 2 ciocolate Kinder si acum la buni, inca un ou de cioco!

Luca: Ba nu, dimineata am mancat doar una si acum un ou...
Eu: Ahh, scuze....ai dreptate, una ...si una....dar e suficient ....cata cioco vrei sa mananci intr-o zi? Prea multa ciocolata nu e sanatoasa!

Luca: (o lunga pauza de gandire, timp in care se departeaza de mine si ... spune cu un ton neutru) Hmmm, bine, atunci ma duc sa desenez!

Adevarul a iesit la suprafata si toata lumea trebuie sa-l afle: desenatul este cel mai sanatos lucru din lume!
Vreti dovada:? Iat-o!

Send your love...to me!

2010-02-03T03:59:00.000+02:00

Sunt momente in care am nevoie de tine...am nevoie de tine langa mine...am nevoie de umarul tau...am nevoie de imbratisarea bratelor tale...am nevoie de incurajarile vorbelor tale.
In aceste momente TU, te ridici in picioare, intorci spatele si pleci!
De ce?
Citeste mai departe ...
Visez la clipa in care TU, te ridici in picioare, faci un pas spre mine, imi pui capul pe umarul tau, imi inconjori trupul cu bratele tale, imi mangai parul si ma lasi sa ma cuibaresc la pieptul tau...si ma rabzi sa plang, sa rad, sa vorbesc, sau sa tac...
Sunt momente in care am nevoie de tine...langa mine...si atat!

...send your love...

Zambiti, va rog!

2010-01-28T12:55:00.000+02:00

Doar zambet…de atata e nevoie uneori ca viata sa fie minunata!
Citeste mai departe ...

Era una din zilele in care trebuia sa calc niste camasi! Camasi ca in plural…una, e deja prea mult…mai multe, o adevarata catastrofa!

Platca, spate, maneci, fata, guler…este ordinea in care calc astazi o camasa. Am incercat de-a lungul timpului tot felul de variante, am cautat chiar si pe net o varianta mai rapida. Am gasit una singura: se calca numai fata si gulerul camasii. Pentru un director de vanzari? Nu cred ca e varianta optima!

Asadar, am luat-o de la capat…platca, spate, maneci, fata, guler…e 10:00…platca, umerii mei sunt adusi spre fata…spatele meu e intepenit, manecile mele sunt alungite, fata mea e plina de dezgust, gulerul meu rigid…alta camasa…platca, spate, maneci, fata, guler…mintea-mi-e inundata de nervi, oboseala, dispret, plictis…e 11:18…una, doua, trei…doar trei camasi…cat dureaza sa calci o camasa…nu mai pot, nu mai vreau, nu ma mai simt…nu, nu te opresti pentru ca mai ai doua de calcat…daca te opresti acum, dupa aia nu mai poti s-o iei de la capat….lasa scandalul si da-i bataie…in loc sa te smiorcai atata, ai face bine sa zambesti…la ce-ti folosesc toate chestiile alea de dezvoltare personala, yoga si alte prostii daca niciodata nu pui si tu ceva in practica…stia ea, Madam Grecescu, profa de chimie din liceu ce stia…“teoria ca teoria, da’ practica va omoara”…auzi, cucoana, pe mine nu m-a omorat teoria de chimie, nici aia de liceu, nici aia din facultate…nu ca mi-ar fi placut vreun pic…si acum am cosmaruri ca am picat anu’ pentru ca am ramas corigenta la chimia de liceu…iar, la examenul de chimie din anu’ I de facultate am luat 10…iti vine sa crezi…ce nebunie…dar camasile astea sigur o sa ma omoare…ce bun ar fi un robot d’ala de calcat camasi…pui camasa pe un soi de manechin, se intampla o smecherie cu aburi…si gata...camasa e calcata…o scoti calcata si o pui pe umeras…”un regat pentru un cal”…pe dracu, asta merge la barbati…femeia din mine, ce-ar trebui sa strige: “o calcatoreasa pentru o zi de SPA”…NU MAI POT…sau “o bucatareasa pentru o ora de somn linistit”…NU MAI VREAU…hmmm, sa zambesc, ha…cine poate zimbi cand calca camasi…esti nebuna!

ZAMBESTE…ZAMBESTE…ZAMBESTE….aaaaaah...mai lasa-ma cu prostiile tale...bineeee...o sa zambesc...dar nu-mi vine…ce vrei, mai am acolo inca o camasa...as putea sa zambesc daca as putea folosi o foarfeca…doar pentru o camasa…una mai putin…tot ar fi ceva…una in minus…daaa, zambesc…nu vezi ce zambet larg afisez…de la o ureche la alta…una mai putin...ar fi minunat…zambeste…zambesc…zambeste…vezi ce bine e!

Bobby McFerrin - Don't worry, be happy!

R.I.P. ... Lhasa de Sela

2010-01-12T10:09:00.000+02:00

Nu cred ca-mi strica la frumusete!

2009-12-17T13:38:00.000+02:00

Nasul lui Marc curge tot mereu ... mai si stranuta ... e racit!

Eu ma ocup de service ... de 5-6 ori pe zi ... ii suflu nasul, ii pun apa de mare in nas, ii suflu nasul din nou, ii dau cu un puf - un antibiotic local - in nas, ma lupt cu el sa vina sa-i dau cu puful in nas ... brrr, ai o senzatie dureroasa, de cutit infipt pana in sinusuri cand iti dai cu minunea aia .... evident, l-am incercat pe nasul meu!

Citeste mai departe ...

E o lupta continua!

Astazi la pranz in timpul sesiunii de curatare a nasului .... scot puful cu pricina ....Marc fuge si se ascunde in camara .... trage usile dupa el ... doar un ochi albastru se vede printre usile intredeschise ...

- Marcu trebuie sa-ti dau cu puful asta .... trebuie sa te faci bine!

Marc din spatele usilor inchise, cu un glas usor ragusit:

- Hmmm, nu cred ca-mi strica la frumusete!

Raman masca ... Luca era langa mine ... ne pufneste pe amandoi rasul ... Marc iese din camara zambind rusinat, cum numai el stie s-a faca .... vine ... ii dau cu puf ... si gata!

... a ramas in urma un zambet, o intamplare de povestit, o amintire minunata!

Daydreamers!

2009-12-17T00:41:00.000+02:00

Un proiect minunat .... daydreamers!

Daca vreti sa stiti mai multe despre zambet .... citeste mai departe!

Luca...reload!

2009-12-16T00:43:00.000+02:00

Sunt momente in care imi e dor de ... durerea de obrajii zambitori!

Nu stiti senzatia? Sa va explic cum sta treaba!

Prima data am experimentat-o la ... nunta!

Daaaa ... pai, o mireasa trebuie sa zambeasca, sa vorbeasca cu toti invitatii, sa-i intrebe de una de alta...sa se simta oamenii bine, nu-i asa?
Citeste mai departe ...

Eu, fata serioasa si dornica sa-mi iasa o petrecere memorabila, m-am pus pe zambit si am zambit ... dar ZAMBIT .... incontinuu ... pana cand, dupa ceva ore, am cunoscut o senzatia stranie ... aceea de "carcei la muschii pometilor"... ma duceam din cand in cand la baie ... sa mai fac cate o pauza ... pauza de zambit....hmmm, era tare greu sa-mi intrerup zambetul ... aveam mecanismele gripate serios ... trebuia sa ma concentrez din toti rarunchii .... reuseam numai dupa vreo 2 -3 incercari .... si ghinionul era maxim ... dupa ce ma linisteam, era musai sa ies din nou ... la zambit!

A doua oara mi s-a intamplat atunci cand am parcurs pentru prima data colectia de poze si filmulete (hard sau soft) pe care o avem (deja) cu copiii nostri ... de la tinerete (1-5 zile) pana la batranete ... suntem acum in stand-by ... la 6-7 ani!

Daca vreti sa vedeti cum e si sa va convingeti ca nu va pacalesc de loc .... vizionati mai jos ... imagini dintr-o lupta crancena, purtata de copilul Luca ... lupta cu final indecis!